PERSEIDELE: Când se va vedea cel mai bine roiul de meteori „PERSEIDELE”, anul acesta

de:
08 aug. 2014
0 Afișari
PERSEIDELE: Când se va vedea cel mai bine roiul de meteori

PERSEIDELE, august 2014: 

„Anul acesta, maximul de activitate la curentul de meteori Perseide va pica în noaptea de 12 spre 13 august. Observaţiile se pot face după ora 11.00, când se ridică şi radiantul (locul de unde radiază meteoritul) deasupra orizontului, şi până dimineaţa în zori, în jur de ora 05.00. Activitatea va fi toată noaptea, dar, din păcate, din cauză că pe data de 10 va fi lună plină, care va fi foarte strălucitoare pe cer, se vor vedea meteorii care sunt mai strălucitori. Deci nu se vor vedea meteori slabi. Se vor vedea mai puţini meteori, cei mai spectaculoşi”, a explicat Valentin Grigore, conform Gândul.info.

Acesta a spus că meteorii se pot observa cu ochiul liber. „Observaţiile se pot face cu condiţia să se facă din afara oraşelor unde avem poluare mare. Trebuie să fie făcute observaţiile de undeva de la marginea oraşelor, de la ţară, de la munte”, a spus Valentin Grigore.

PERSEIDELE, august 2014: 

El a mai spus că Perseidele se pot observa şi în nopţile de dinainte şi după noaptea de activitate maximă. „Activitatea este tot în creştere. Ei se observă o lună şi ceva, dar activitatea este tot în creştere (până în noaptea de 12 spre 13 august, n.r.)”, a mai spus Valentin Grigore.

Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia este o „perseidă”, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

PERSEIDELE, august 2014: 

Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă cei interesaţi pot vedea acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte „meteoroid”, iar pietroiul care cade pe Pământ se numeşte „meteorit”.

Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.

PERSEIDELE, august 2014: 

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte. Este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat pot vedea în general maximum 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din oraşe vor vedea în general 10-20 de meteori pe oră.

Pentru vedea meteori, cei interesaţi nu au nevoie de un instrument astronomic. Le trebuie ceva pe care să stea întinşi, un sac de dormit sau un şezlong. Le mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că nopţile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să privească spre cer măcar o oră.

Perseidele nu pot fi comparate cu ploaia de stele. În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare.

Cookies