CONTRIBUTORS

“Perle BAC” – dați search pe google și-o să vedeți bogăție. Well, problema nu prea e a copiilor, ci a noastră, a adulților

Sigur ați văzut, primit, citit, scrolluit (ca-n fiecare an), colecții de lucruri zise și scrise de copii de toate vârstele la examenele-bornă de sfârșit de etapă școlară, gen Evaluare Națională și Bacalaureat. Și sunt acolo, în tonul vocii și-n abordare, un hohot inexplicabil și-o satisfacție crudă. Ceva gen “mvaaaaii, ce proști sunt ăștia micii, io-s mare și deștept.”

Se tot spune că îți poți da seama cât de mișto, cumsecade și sănătoasă este o comunitate / societate după felul în care îi tratează pe cei mai vulnerabili membri ai ei. Copiii sunt dintre cei mai vulnerabili. Sunt dependenți de noi, adulții, în toate felurile.

Iar noi cu copiii noștri avem, din perspectivă să-i zicem că tradițională, o relație destul de dubioasă, chiar dacă nu ne prea place să ne gândim așa la treaba asta, că e ca și cum am fi părinți nasoi. 

Dar parcă nici mișto nu prea suntem când (încă!!) facem copii ca să aibă cine să ne aducă blestematul ăla de pahar cu apă la bătrânețe, lua-l-ar naiba de pahar, când “io te-am făcut, io te omor” sau când (“preferata” mea) “Tu să taci, Rahat cu Ochi!”

Vara, când iubim să ne ocărâm copiii

Atunci când vine vremea Bacului și a Evaluării Naționale, dintr-o numeroasă ceată de adulți izvorăște un puhoi de cruzime la adresa copiiilor cum doar în aceste momente ale anului poți vedea și cum nici n-ai crede că poate exista. 

Mai întâi, se fac așa-numitele colecții de perle la bac / perle la evaluarea națională. Și așa începe corul “Vaaaai, ce de copii idioți!” Deci, să-i facem de ocară. În public – la tv, la radiouri, pe site-uri, în social-media…

Apoi, se mai declanșează ceva interesant, am tot văzut în social media: niște adulți fac pe dăștepții că, pfoai, ce repede și ce șmirghel ar fi făcut / rezolvat ei TOATE subiectele la TOATE examenele pe care le dau acești copii și adolescenți. După demonstrația de deșteptăciune, vine negreșit valul de idignare, derâdere și autopoziționare sus, gen pe un fel de soclu personal (cerc intim-individual sau ușor lărgit, pe familie): “Nu numai că eu rezolvam astea cu ochii închiși, fără mâini, dar și cu două beri și-un gin în nas, ci și copiii mei și copiii prietenilor mei ar fi făcut asta. Ce bine că noi suntem dintre Cei Buni!”

Parcă țâșnește un vulcan noroios-mucilaginos plin cu toată frustrarea aia din copilărie când vomitai înainte de teză / lucrare sau înainte de a intra pe ușa casei cu 9 – „Nouuuuă?!!?? Și cine a luat 10? De ce tu ai luat DOAR 9?” 

Că, nu-i așa, numai „performanța școlară” justifică existența unui copil, nu?  Pentru asta s-a născut, ca să ia note bune toată ziua, ca să nu ia note mai mici decât Cutare, și mai ales, să ia note mari la examene (note pe care, eventual, să le punem noi întru fală pe feisbuc). 

Perla e, de fapt, ceva foarte frumos, are luciu sidefiu în ea 😉

Anul ăsta, să vorbești despre “perle la examene” mi se pare mai crud și mai nedrept ca niciodată. Anul ăsta, copiii noștri au dat examene după ceva ce s-a numit an școlar, dar care a fost, de fapt, o sinistroșenie fără cap, fără coadă și, mai ales, fără minimă grijă pentru că a însemnat dileala pandemică pentru ei.

Asta în condițiile în care, oricum, ce li se întâmplă copiilor noștri la școală e, de fapt și de mult, insuportabil.

Dacă un copil are o problema, de regulă ajută mult ca părintele să se uite înspre sine și înspre propriul comportament mai cu atenție.

Dacă un sistem de educație scoate generații după generații de rezultate dubioase, categoric buba e la sistem, nicidecum la copii!

PS Nu, n-aș fi făcut cu ochii închiși subiectele. Bine, nici nu m-am uitat cu atenție, dar în anii în care am făcut-o, mi-am dat deseori palme peste ochi: “Pisici, oare io cum naiba am luat admiterea / bacu’?”

PPS Și, oricum, niciun examen nu e niciodată un capăt de drum. NU, nu definește pe vecie un copil și nici nu îi decide viața la modul salvator-luminos ori îngrozitor-apocaliptic. După ani, când ne uităm în urmă, parcă vedem multele noastre examene de-astea de școală mai degrabă pe niște întâmplări oarecare, care ne-au dus niște vreme pe o potecă sau alta, dar nu e ca și cum poteca aia ar fi fost Marele Drum al Vieții Noastre.

PPPS Fiindcă am uitat (de neiertat) și mi-a amintit o prietenă: să nu uităm că, brusc, tot în perioada asta ni se mai pare de cuviință și să zicem închipuiți că noi eram mai: serioși, deștepți, profunzi, cititori, scriitori, creativi… Practic, mult, mult mai buni decât „loazele astea”.

(Serios, nu vi se pare că e chiar îngrozitor cu câta voioșie, cu câtă încântare, cu câtă satisfacție facem mișto de copii?)


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button