Pericolul de care a scăpat Muzeul Satului. În anii ’80, Ceaușescu amenința că îl strămută, ca să extindă zona rezidențială a nomenclaturii din București
În anii '80, N. Ceaușescu amenința Muzeul Satului cu strămutarea, ca să extindă zona rezidențială a nomenclaturii. Mulți din întemeietorii “satului făcut din toate satele țării” au murit în închisorile comuniste. Foto: muzeulsatului.ro.
Anul acesta, pe 10 mai, cândva ziua națională a României, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” a împlinit 90 de ani.
Amenajat pe un amplasament de poveste, într-un parc mărginit de lacul Herăstrău și Șoseaua Kiseleff, Muzeul Satului atrage în special turiști străini, care descoperă un încântător sat compus din toate satele țării. O sinteză a României rurale, cu monumente de arhitectură țărănească și artefacte de secol XVIII și XIX, construcții reprezentative ale tuturor zonelor etnografice.
În centrul imaginii, profesorul Dimitrie Gusti. Sursa imaginii: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, muzeulsatului.ro.Expoziția „Luna Bucureștilor” 1937. Foto credit: J. Berman apud Cornel Dusescu, blogspot Once Upon a Time in Bucharest.
Veșnicia s-a născut la Muzeul Satului, loc de inspirație pentru arhitectura neoromânească
Muzeul Satului Românesc, muza arhitecților care au ridicat monumente neoromânești în București sau în alte orașe, adună laolaltă toate elementele arhitecturii vernaculare țărănești: acoperișul cu streașină lată, pridvorul și foișorul, decorațiuni în lemn și în piatră, elemente ceramice colorate, etc.
Satul tuturor satelor este cel mai vizitat loc din București, anual 700.000 de persoane vin să vadă cel mai mare muzeu în aer liber din Europa.
Puțină lume știe că, în perioada 1940-1948, în Muzeul Satului au găsit adăpost refugiații din Basarabia și Bucovina, după raptul teritorial din vara anului 1940, când România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța.
10 mai, 1936, inaugurarea Muzeului Satului. Foto credit: PMB, Biroul Fotografic apud Cornel Dusescu, blogspot Once Upon a Time in Bucharest.Foto credit: muzeulsatului.ro.Foto credit: muzeulsatului.ro.
În comunism, Muzeul Satului a devenit o țintă imobiliară pentru cadrele regimului Ceaușescu. Profesorul Gusti a fost dat afară din vila sa din Parcul Jianu, proiectată de arh. Octav Doicescu
La 10 mai 1936, sub domnia Regelui Carol al II-lea, se deschidea primul muzeu în aer liber din România, locul care strângea laolaltă zestrea arhitecturală, culturală și spirituală a neamului nostru.
În perioada 1925-1935, Dimitrie Gusti, șeful Catedrei de Sociologie din cadrul Universității București, alături de specialiști din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloriști, geografi, statisticieni) a organizat campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate: Fundu Moldovei-Suceava, Nereju-Vrancea, Drăguș-Brașov, Dragomirești-Maramureș, Clopotiva-Hunedoara, Runcu-Gorj, Rușețu-Buzău etc.
Foto credit: muzeulsatului.ro.Imagine din timpul amenajării Muzeului Satului. Foto credit: muzeulsatului.ro.
Lucrările pentru amenajarea Muzeului Satului au fost finanțate în totalitate de Fundația Culturală Regală “Principele Carol”
În anii de început ai Muzeului Satului, aici au fost aduși să locuiască periodic familii din satele de origine a monumentelor, unii fiind chiar proprietarii caselor. Țăranii au venit să trăiască la muzeu, cu tot ce aveau de trebuință, inclusiv cu păsări și animale. Ideea a fost abandonată repede, construcțiile și artefactele având de suferit în urma locuirii.
În ultimii ani, în urma campaniilor de cercetare și achiziții, patrimoniul muzeului s-a dezvoltat considerabil, în prezent, expoziția permanentă ajungând la 123 de complexe distincte, totalizând 363 de monumente, cu un patrimoniu mobil de peste 50.000 de obiecte.
1937. Multe monumente din Muzeul Satului au fost dezafectate ca să facă loc Palatului Elisabeta
Utilizarea improprie a monumentelor, prin locuirea lor, a dus la distrugerea unui număr însemnat de obiecte de inventar de uz casnic. La capitolul pierderi trebuie menționate și monumentele dezafectate în 1937 (șase mori de vânt din Basarabia, o casă de macedoneni, o locuință din Caliacra, o moară plutitoare și o cherhana), ca urmare a deschiderii șantierului pentru ridicarea Palatului Elisabeta. (Sursa: muzeulsatului.ro).
Înainte de 1989, Muzeul Satului a fost de mai multe ori amenințat cu strămutarea pe un alt amplasament, în afara Bucureștiului, pe locul sau fiind preconizată extinderea zonei rezidențiale a conducerii comuniste.
Muzeul a scăpat de la acest dezastru, dar, la fel ca toate celelalte muzee, va avea de suportat, în special în anii 80, consecințele nefaste ale lipsei de fonduri pentru cercetare, achiziții și restaurări de monumente, și ale aplicării politicii de “autofinanțare”. (Sursa: muzeulsatului.ro).
Mori de vânt la Muzeul Satului, pe lacul Băneasa. Foto credit: J. Berman apud Cornel Dusescu, blogspot Once Upon a Time in Bucharest.Serbare din ziua de 21 mai 1936, la Muzeul Satului. Foto: J. Berman apud Cornel Dusescu.Dimitrie Gusti și Regina Maria la Muzeul Satului. Foto credit: J. Berman apud Cornel Dusescu, blogspot Once Upon a Time in Bucharest.
Din păcate, istoria recentă a Muzeului Satului a înregistrat și două evenimente dramatice: incendiile din 5 septembrie 1997 (sectorul Transilvania) și 20 februarie 2002 (sectorul Moldova și Dobrogea)
Incendiile au afectat o serie de monumente și obiectele de inventar aferente. Prin eforturile întregului colectiv al muzeului și susținerea financiară Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, precum și a unor sponsori, lucrările de restaurare au fost finalizare într-un termen relativ scurt, iar monumentele au fost redate circuitului de vizitare. (Sursa: muzeulsatului.ro).
N-am avut înainte pilda muzeelor în aer liber din țările nordice, Skansen, Bigdo sau Lillehammer. Ele sunt pentru noi, în prea mare măsură, romantice și prea etnografice, cu luare aminte mai mult asupra valorilor și pieselor muzeale, decât a omului de astăzi și a mediului și faptelor lui, de toate zilele. Muzeul nostru nu este unul etnografic, ci este un muzeu social, spunea Dimitrie Gusti, întemeietorul muzeului, părintele școlii de sociologie de la București, în discursul de inaugurare.
Foto: muzeulsatului.ro.Foto credit: J. Berman apud Cornel Dusescu, blogspot Once Upon a Time in Bucharest.
“Dimitrie Gusti a înțeles că un popor nu poate păși sigur spre viitor, dacă își uită rădăcinile”
Conf. univ dr. Paula Popoiu, manager al Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”: Muzeul este rezultatul monografiștilor Școlii Sociologice și a echipelor studenți conduse de Dimitrie Gusti și susținute de Fundația Culturală Regală “Principele Carol”, echipe care, după aproape un deceniu de campanii în satele României, au desăvârșit munca de cercetare a satului și țăranului român. Ceea ce a început în mai 1936 ca un proiect sociologic fără precedent în Europa, sub înaltul patronaj al regelui Carol al II-lea, este astăzi o instituție de importanță strategică.
Carol al II-lea, Voievodul Culturii. Regele și-a adus contribuția la etnografie prin înființarea a două muzee, la București și la Cluj
Istoria Muzeului Satului este prezentată de Narcis Dorin Ion în volumul 5 al lucrării monumentale “Carol al II-lea al României, Un Rege Controversat”, editura Magic Print, 2021. Edificiul a fost inaugurat cu ocazia „Lunii Bucureștilor”, grandioasă sărbătoare a orașului.
Narcis Dorin Ion în volum: Sociologul Dimitrie Gusti a făcut și politică, fiind membru al PNȚ, senator (din 1932-1933).
Dată fiind excelenta să colaborare cu regele Carol al II-lea și încrederea pe care i-a inspirat-o suveranului, Dimitrie Gusti a îndeplinit mari rosturi în administrația culturală a domniei sale: director general al Fundației Culturale “Principele Carol”, comisar general al Pavilionului romanesc la Expozițiile Internaționale de la Paris (1937) și New York (1939), președinte al Comitetului de conducere al Serviciului Social (20 decembrie 1938), director al Institutului Social Român (1921-1939, 1944-1948) și al Instititului de Științe Sociale al României (1939-1944).
Imagine din timpul amenajării Muzeului Satului. Foto credit: muzeulsatului.ro.
Timp de un deceniu, între 1925 și 1935, studenții și profesorii Catedrei de Sociologie a Universității București (Henri H. Stahl, Traian Herseni, Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția) au cercetat – sub conducerea savantului, întemeietor de școală- gospodăriile rurale și modul de viață tradițional în întreagă țară, făcând și importante achiziții pentru constituirea nucleului unui muzeu etnografic național.
În martie 1936 au fost montate primele gospodării rurale pe terenul în suprafață de 4.500 m.p, planurile de amplasament fiind realizate de Victor Ion Popa și de Mac Constantinescu.
Imagine din timpul amenajării Muzeului Satului. Foto credit: muzeulsatului.ro.
130 de meșteri populari au remontat in situ 30 de gospodării rurale, o biserică de lemn, 5 mori de vânt, o moară de apă, un teasc de ulei, o povarnă (instalație de făcut rachiu), o cherhana, o cârciumă, 6 fântâni, câteva troițe și un scrânciob
Narcis Dorin Ion în volum: Inaugurarea Muzeului Satului Românesc a avut loc într-un cadru festiv, la 10 mai 1936, la eveniment luând parte regele Carol al II-lea, președintele Cehoslovaciei, Edvard Beneș, membri ai guvernului Tătărescu și oficialități ale Bucureștiului.
În cuvântarea sa, Dimitrie Gusti și-a exprimat “nemăsurata bucurie să întâmpinăm pe Majestatea Voastră în acest Muzeu al Satului, de gospodării țărănești, aduse din toate unghiurile țării, ca să dea înfățișarea adevărată a vieții acelei pături din neamul nostru, pe care cu toții ne rezemăm.
În același expozeu, Dimitrie Gusti, viitorul președinte al Academiei Române a mărturisit:
Cu câtă bucurie lucrăm acuma, nu în carton și pânză, ci cu case autentice, desfăcute, transportate și refăcute la locul ce li se cuvenea, în Muzeul nostru. 30 de inspectori și echipieri ai Fundației, cunoscători încercați ai satelor unde au lucrat, au împânzit tot largul țării și ne-au adus 30 de gospodării din 30 de regiuni diferite.
Foto credit: muzeulsatului.ro.
“Casele ne-au venit în 56 de vagoane, care au transportat o cantitate totală de 47 564 kilograme”
Nu erau simple bârne care se puteau arunca de ici de colo, ci fiecare în parte era un obiect de preț, care urma să fie mânuit cu grijă. Majoritatea lor erau bârne sculptate, ba chiar, cum a fost cazul cu biserica de lemn din Maramureș, bârne cu prețioasă pictură pe ele.
Noroc că cei care au desfăcut casele și cei care le-au reconstruit la București au fost înșiși meșterii satelor. Din fiecare sat au sosit sătenii cei mai pricepuți la asemenea treburi. Numărul lor a fost de 130. Și, cum lucrurile erau urgente, le-am adăugat mână de lucru din București, zidari, vopsitori, dulgheri, ridicători de schele și salahori.
Până la sfârșit, se perindaseră pe șantierul nostru 1046 de lucrători, numai pentru ridicarea gospodăriilor țărănești, fără să socotim pe aceia întrebuințați la construcția unei săli centrale de muzeu, în formă de clopotniță, cu arhondaric, și nici pe lucrătorii Municipiului, care au organizat drumurile, lumina, etc. ( Dimitrie Gusti, “Carol al II-lea al României, Un Rege Controversat”, pg.223).
Imagine din timpul amenajării Muzeului Satului. Foto credit: muzeulsatului.ro.Imagine din timpul amenajării Muzeului Satului. Foto credit: muzeulsatului.ro.
Muzeul monumentelor de arhitectură populară
Este aici casa de piatră și din grinzi de lemn a românului de la munte, din Argeș și Neamț, ca și din Șanțul Năsăudului, din Țara Oașului, de la moți, din Bihor și de pe plaiurile Sibiului, este locuința mai revărsată și mai zâmbitoare, de cărămidă arsă și chirpici, a omului de la șes, din marginea Bărăganului până-n părțile basarabene și-n câmpia Banatului, este așezarea de pe malurile Dunării, cu prispe ascunse sub stuf, între biserici cu turn ascuțit din Maramureș, moara de apă de pe Siret, mori de vânt din Basarabia, văiag din Banat, cherhana de pește din Delta, hanul din Ilfov și tot ce dă înțeles și farmec satului românesc.
Foto credit: J. Berman apud Cornel Dusescu, blogspot Once Upon a Time in Bucharest.
Narcis Dorin Ion în volum: Astfel, prin pasiunea întemeietorilor muzeului s-a reușit crearea unui “sat ciudat, făcut din toate satele țării”, după cum aprecia Dimitrie Gusti în cuvântul său inaugural, un sat care prezintă vizitatorilor imaginea, unitară și diversă în același timp, a culturii și civilizației noastre rurale.
Muzeul Satului este în stare să oglindească, mai bine decât orice altceva, bogăția și varietatea de viață țărănească, ideile, de atâtea ori adânci, de stil arhitectonic țărănesc, marea știință a adaptării la mediu și a prelucrării lemnului, originalitatea în împodobire și siguranța instinctivă sau chibzuită a folosirii spațiului mai larg pentru oameni, vite și lucruri. Arta și tehnica românească de la brazdă își dau mâna.
Indira Gandhi la Muzeului Satului. Foto credit: muzeulsatului.ro.Richard Nixon la Muzeul Satului. Foto credit: muzeulsatului.ro.
Dimitrie Gusti a condus Muzeului Național al Satului pînă în 1948. La 9 iunie 1948, profesorul este exclus din Academia Română, al cărui președinte fusese în perioada 1944-1946
În iunie 1950, alături de soția sa, Elena Miletineanu, Dimitrie Gusti este evacuat din Vila sa de pe str. Armindenului, proiectată de arh. Octav Doicescu, fără să aibă dreptul de a-și lua cărțile, tablourile, obiectele personale. Profesorul a fost trimis să lucreze la o cooperativă meșteșugărească unde se făceau jucării.
Vila Profesorului Dimitrie Gusti. Fotografie de epocă.
În 1950, în Vila lui Dimitrie Gusti s-a mutat tovarășul petrolist Gheorghe Pană, activist la Secția de Propagandă C.C, iar după 1989, casa a fost cumpărată de Mircea Lucescu
Profesorul Gusti e un nemulțumit. Pensiunea lui și a soției sale nu îi ajung a face față cheltuielilor lunare. Este nevoit să vândă cărți, mobilier, îmbrăcăminte. Scos din Academie, și după desființarea Instititului Social, nu are unde se manifesta și-și pare condamnat în arest la domiciliu.
Se mai găsește în casa lui din Parcul Jianu, numai datorită faptului că a apelat la dr. Președinte Miron Constantinescu și se teme că într-o zi va fi invitat să o părăsească. Regretă că n-a rămas în Statele Unite, în situația modestă de profesor-oaspe, care i se oferise, și că a cedat dorului de casă, de țară. (Sanda Golopenția în volumul “Viața noastră cea de toate zilele”, ed. Curtea Veche, București, 2006, p. 167).
Aproape toți ceilalți sociologi, care au contribuit decisiv la înființarea Muzeului Satului, au sfârșit în temnițele comuniste
Sociologul Anton Golopenția a fost arestat și a murit nevinovat, pe 9 septembrie 1951, fiind victimă în procesul Pătrășcanu. Sociolog din Școala „Dimitrie Gusti”, cu un doctorat obținut în Germania, Anton Golopenția a fost declarat “dușman al poporului”.
Dimitrie Gusti (1880-1955) s-a stins la 30 octombrie 1955, fiind marcat de lipsuri materiale și de marginalizarea impusă de regimul comunist.
Mircea Vulcănescu (1904-1952) a fost condamnat în 1946 de Tribunalul Poporului pentru crime de război. A făcut parte din Guvernul Ion Antonescu, ca subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe, și murit la Aiud în anul 1952.
Traian Herseni, de asemenea reprezentant al Școlii Sociologice „Dimitrie Gusti”, membru marcant al Mișcării Legionare, adept al „eugeniei”, a fost arestat în 1951 și a făcut 4 ani de închisoare. Ulterior, a devenit marxist-leninist și susținător al național-comunismului.
„Muzeului monumentelor de arhitectură țărănească” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.
Una din primele și cele mai frumoase case construite în cartierul Primăverii (Parcul Jianu) a aparținut renumitului sociolog Dimitrie Gusti. Vila nu era o simplă locuință, ci reprezenta, în
Muzeul Naţional al Satului împlinește 85 de ani. Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va avea pe 10 mai, la ora 13:00. Printre evenimentele aniversare se numără