Un bărbat care a ieșit din închisoare în luna mai a atacat o femeie, săptămâna aceasta, în Delta Văcărești. Victima a fost amenințată cu un briceag. A fost reținut pentru tentativă de viol.
A fost la închisoare și eliberat în luna mai pentru o tâlhărie comisă tot în Parcul Văcărești, în 2022. Bărbatul are 42 de ani.
Poliția Capitalei anunță că, joi, 3 iulie 2025, a fost reținut bărbatul, în vârstă de 42 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol.
Incidentul a avut loc la data de 1 iulie, în Parcul Văcărești. Oamenii legii au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgențe 112, de către o femeie, în vârstă de 55 de ani.
Aceasta le-a povestit polițiștilor că, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla în parcul natural din Sectorul 4, ar fi fost abordată de către un bărbat, context în care, sub amenințarea unui briceag, i-ar fi solicitat femeii să îl însoțească într-o zonă cu vegetație deasă, apoi i-ar fi cerut să se dezbrace, pentru a întreține relații sexuale.
Întrucât femeia a profitat de apariția unei persoane, aflată întâmplător în zona respectivă, și care a intervenit pentru a ajuta victima, i-ar fi smuls obiectul, reușind să își asigure scăparea, fără ca bărbatul să-și ducă la îndeplinire intenția, spune Poliția Capitalei.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările. Au găsit, în proximitate, briceagul folosit de bărbat și l-au ridicat, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, un echipaj de prim ajutor i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, aceasta fiind prezentată, ulterior, la Institul Național de Medicină Legală.
În urma activităților investigative și de cercetare penală, efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Central, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 42 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.
Bărbatul a fost depistat, la data de 3 iulie, și a fost condus la audieri. Mai apoi, oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Sector 4 continută cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol.
Ca urmare a comunicatului privind reținerea unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de viol, la data de 1 iulie 2025, într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul DGPMB este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Polițiștii Capitalei încurajează orice persoană care a fost victima unei infracțiuni în acest context, sau care deține date relevante cu privire la împrejurările în care s-au produs asemenea infracțiuni, săvârșite de bărbatul în cauză, să ne contacteze la numărul unic de urgență 112, sau pe emailul: politiacapitalei@b.politiaromana.ro
Care sunt măsurile de protecție prevăzute în Codul de Procedură Penală: