ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Pericol de creștere a infectărilor cu HIV în București. Nu mai sunt bani pentru distribuirea gratuită de seringi

Pericol de creștere a infectărilor cu HIV în București, după ce serviciul ARAS de distribuire gratuită de seringi în rândul comunității vulnerabile va fi stopat.

Deoarece ARAS, Asociația Română Anti-SIDA, nu mai poate susține financiar distribuirea gratuită de seringi în rândul consumatorilor de droguri, în București există un real pericol de creștere a infectărilor cu HIV.

 

 

“Din cauza lipsei de fonduri, echipa mobilă ARAS, care a oferit timp de peste 20 de ani servicii de prevenire persoanelor cu vulnerabilitate crescută, nu mai intervine pe străzile Bucureștiului de la finele lunii decembrie 2020”, anunță Asociația.

„La începutul acestei luni, am adresat din nou autorităților centrale și locale, cu atribuții sau capacitate  de intervenție în domeniu, scrisori prin care le solicităm sprijinul în remedierea acestei crize, cu care ne confruntăm periodic”, spune Maria Georgescu, director executiv ARAS.

Pericol de creștere a infectărilor cu HIV în București: peste 500.000 de seringi distribuite de ARAS

ARAS a oferit și câteva cifre despre activitatea echipei de teren:

Numărul mediu de contacte/an: 8.500

Număr mediu de sesiuni de informare, educație și consiliere pentru reducerea riscurilor: 8.000

Număr mediu de beneficiari unici/an: 2.000

Număr mediu de seringi distribuite: 530.000

Număr mediu de seringi recuperate: 330.000

Număr mediu de prezervative distribuite: 150.000

Număr mediu de sesiuni de asistență medicală (îngrijirea leziunilor, consiliere și referire): 800

Număr mediu de sesiuni de testare rapidă și consiliere pre-/post-test: 280

Număr mediu de sesiuni de consiliere socială: 980

ARAS — Asociația Română Anti-SIDA — este o organizație neguvernamentală care oferă, din 1992, servicii de prevenire a HIV/SIDA, hepatitelor, infecțiilor cu transmitere sexuală și de sprijin pentru persoanele afectate și pentru familiile acestora. În plus, ARAS militează pentru respectarea drepturilor omului în România, care includ dreptul la servicii medicale și sociale. ARAS este membră a Coaliției Internaționale PLUS.

Unitatea mobilă ARAS a fost finanțată, de-a lungul timpului, de către Fondul Global pentru SIDA, TBC și Malarie, UNAIDS și UNODC, UNICEF, Consiliul General al Municipiului București, Fondurile Structurale Europene (proiect POSDRU 2010-2013).

 

 

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button