„Performanță!” O plantație de panouri lângă Nerva Traian și delir cu mindfulness la supermarket

26 feb. 2024
3297 afișări
"Performanță!" O plantație de panouri lângă Nerva Traian și delir cu mindfulness la supermarket | Foto: B365.ro

Bună dimineața, dragi cititori, iată că primele sondaje din acest an pe subiectul ‘alegeri locale’ au venit peste creierele noastre obosite, dimpreună cu alte știri tragice și apariții ciudate prin București. Ca să nu ne grăbim precum Jennifer Lopez la măritat le vom lua pe rând.

Fosta soție e mai bună?

În perioada 9-24 februarie, bucureștenii au fost întrebați ‘cu cine ați vota la Primăria Generală a Capitalei’, în cadrul unui sondaj Curs. Răspunsurile au fost așa:

  • Nicușor Dan – 36%,
  • Gabriela Firea – 33%,
  • Cristian Popescu Piedone – 10%.
  • Sebastian Burduja (PNL) – 8%,
  • Mihai Enache (AUR) – 8 %,
  • Diana Șoșoacă (5%),

Cine sunt cei doi cu 8%, vă veți întreba (dacă nu sunteți din partidele lor și rudele de gradul I)? Nu știm, însă ce este foarte dubios la alegerile astea e că în ultimii ani nu doar că nu a apărut un contracandidat nou, din neantul politicii locale, dar nici nu se preconizează că peste alți patru ani am avea pe cineva nou. Nimeni nu a făcut nimic remarcabil, în afară de numele deja cunoscute – nici în sens bun, nici rău.

Așa că și anul acesta mergem în vârful opțiunilor cu Nicușor Dan și Gabriela Firea, ca și cum Bucureștiul ar fi un soț care a încercat și ‘altceva’ (Nicușor), iar acum se gândește puternic că poate soția dinainte (Gabriela) era mai în regulă  și oare de ce a părăsit-o? Dacă iese din nou doamna Firea, probabil ne vom aminti de ce am părăsit-o.

Pericolul de a fi femeie în Centrul Vechi

O tânără de 25 de ani a fost bătută cu brutalitate în noaptea de sâmbătă și abandonată în curtea interioară a unei clădiri din Centrul Vechi. Medicii spun că e un miracol că a supraviețuit. Când a fost găsită, fata era în stare de șoc și nu a putut să vorbească initial cu polițiștii, iar la ora la care este publicat acest text agresorul încă nu a fost găsit. Conform primelor ipoteze, fata a fost atacată la întâmplare.

Știrea vine la finalul unei săptămâni în care unul dintre subiectele principale a fost piesa Macarena a Erikăi Isac, dar mai ales părerea diverșilor bărbați despre această piesă și eterna teorie care se reduce la ‘dacă am fi noi cuminți și am sta închise la noi acasă, nu ni s-ar mai întâmpla aceste lucruri’.

Povestea fetei din Centrul Vechi este coșmarul tuturor femeilor și e o tragedie. Fiindcă, statistic vorbind, unora dintre noi ni se mai întâmplă chestii din astea din când în când. Fizic, majoritatea suntem mai mici, avem mai puțină forță, iar dacă unui psihopat i se pune pata să ne bată ca un animal și să ne lase într-o scară în sânge, noi nu prea avem ce să facem, dacă nu ne prindem suficient de rapid cât să sunăm instant la Poliție sau nu l-am văzut suficient de repede cât să fugim. Și, așa cum am fost învățate în experiență, nu prea sare nimeni din jur să ne ajute.

Nu se așteaptă nimeni să eradicăm psihopații din București – care e totuși, până una alta una, dintre cele mai sigure capitale din Europa – dar ce vă rugăm este ca atunci când o fată scoate o piesă precum Macarena să nu vă mai apucați să scrieți pe internet că suntem niște închipuite.

Mindfulness și soluție de spălat pe jos

Un anumit lanț de magazine din București, din ăla de avem fiecare la scara blocului, trece printr-un delir Mindfulness interesant de câteva săptămâni. O dată la câteva minute, în magazin urlă un mesaj care pentru cine a văzut Star Trek pare comandat direct de The Borg, într-o combinație ciudată cu episodul Serenity Now din Seinfeld. Astfel, ni se explică de o voce care pare că vine din Ceruri și care pare că scrie o compunere pentru clasa a IV-a, că ‘pentru o viață sănătoasă și o STARE DE BINE, urmează sfaturile noastre: ‘Gândește pozitiv! Petrece cât mai mult timp împreună cu prietenii ori familia! Dacă te simți stresat, ascultă muzica preferată! Alege să ai gânduri bune! E BINE SĂ FIM ÎMPREUNĂ.’ (Parțial o parafrazare.)

Iată, dragi cititori, că brigada Mindfulness nu ne lasă nici să ne cumpărăm soluție de spălat pe jos și pesmet pentru șnițel liniștiți. Nu e nici o problemă, așa ne vom întoarce cu toții la magazinele tradiționale din colț, alea care nu fac parte dintr-un lanț, unde chiar dacă sunt manele puse la maxim, măcar nu ne freacă nimeni să gândim pozitiv, ne lasă în pace și dacă nu au rest ne dau o gumă.

O pădure galben-superbă

La final, o plantație de bannere elogioase sădite la 10-20 metri unul de celălalt a răsărit lângă esplanada de lângă Piața Volantă Nerva Traian din Sectorul 3, pe un platou de pavele. Astfel, din orice unghi te-ai uita, vei vedea scris pe aceste dreptunghiuri galbene cum Primăria îți face viața mai bună.

Agresiv vizual? Deloc!

O cheltuială inutilă? Aiurea!

Cum să fie bani aruncați pe geam când este atât de important pentru bucureșteni să existe aceste panouri?

De ce este important?

Pfff, numai întrebări aiurea puneți.

Nota B365.ro – Tot Oana, mai jos:

Cookies