Administratorii și angajații a două saloane de masaj erotic din Centrul Vechi al Capitalei, unde se practica prostituție, au fost reținuți pentru proxenetism. Poliția Capitalei a făcut 9 percheziții în București și Ilfov.
Anchetatorii au făcut 9 percheziții sâmbătă, în București și în județul Ilfov, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru infracțiunea de proxenetism în formă continuată, a anunțat duminică Poliția Capitalei.
În perioada aprilie 2025 – prezent, nouă persoane ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, activitatea fiind desfășurată în cadrul a două saloane de masaj erotic din București, a transmis Poliția Capitalei, potrivit HotNews.ro.
Poliția spune, într-un comunicat de presă, că, sub aparența unor servicii legale de masaj erotic, în cele două locații ar fi fost înlesnită practicarea prostituției.
Este vorba despre două saloane de masaj erotic situate în zone centrale ale Bucureștiului, au declarat surse judiciare pentru HotNews.
La percheziții au fost descoperite și ridicate sume importante de bani, respectiv aproximativ 370.000 de lei, 86.000 de euro, 15.000 de dolari și circa 3.000 de lire sterline. Au fost ridicate și laptopuri, telefoane mobile, tablete, precum și alte bunuri.
Persoanele suspecte au fost duse la audieri. Opt dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie duse în instanță cu propunere legală.
Surse apropiate anchetei au declarat că printre persoanele vizate se numără și o femeie în vârstă de 80 de ani, considerată de polițiști drept coordonatoarea principală a activității. Aceasta nu a fost reținută.
Administratorii știau care este, de fapt, activitatea persoanelor din cele două saloane de masaj erotic și încasau bani de la acestea, conform surselor citate.
Una dintre administratoarele salonului este Alina Cotabiță (43 de ani), văduva artistului Gabriel Cotabiță. Ea a fost reținută sub acuzația de proxenetism.
Potrivit surselor HotNews, aceasta s-ar fi ocupat de promovarea online a salonului și a angajatelor, inclusiv prin intermediul rețelelor sociale și al unor site-uri de profil.
Te-ar mai putea interesa și: