ARHIVA B365

PERCHEZIŢII la Primăria Chiajna şi la Clubul Sportiv Concordia. Primarul, vizat de anchetă

Perchezițiile se fac și la domiciliile primarului, administratorului clubului, unui consilier local și ale altor funcționari publici.

Mircea Minea, primarul comunei ilfovene Chiajna, este considerat de poliţişti principalul suspect în acest caz. În perioada 2011 – 2015, el ar fi dispus mai multe sponsorizări făcute de primărie pentru clubul sportiv pe care îl conducea în calitate de preşedinte. Sponsorizările, spun anchetatorii, ar fi fost făcute ilegal.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, citate de news.ro, clubul are în administrare şi un hotel care a fost însă cedat unuia dintre consilierii locali ai primăriei. Poliţiştii spun că unitatea de cazare a încasat bani pentru servicii hoteliere pe care le-a facturat, însă cu ajutorul a două firme fantomă, şi astfel s-au sustras de la plata taxelor şi a impozitelor.

Prejudiciul estimat în acest moment de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Ilfov ajunge la 35 de milioane de lei.

În total, ar urma să fie puse în aplicare 11 mandate de aducere, iar suspecţii vor fi audiaţi, la finalul percheziţiilor, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Ilfov.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button