Percheziții la organizatorii concursurilor Arhimede. Prejudiciu de 3,14 milioane euro

de:
19 mai 2015
0 Afișari
Percheziții la organizatorii concursurilor Arhimede. Prejudiciu de 3,14 milioane euro

Poziția Inspectoratului București: „Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu are nicio legătură și nicio implicare în organizarea concursului „Arhimede”, a declarat marți, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IȘMB, Marian Banu.

El a precizat că IȘMB respectă „ad litteram” concursurile din calendarul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Totodată, inspectorul a precizat că la începutul anului școlar în curs IȘMB a transmis o adresă tuturor școlilor în care se interzicea strict solicitarea unor sume de bani de la elevi sau părinți pentru organizarea unor astfel de concursuri.

„IȘMB a transmis o adresă la începutul anului școlar în care se interzicea strict solicitarea unor sume de bani de la elevi sau părinți pentru organizarea unor astfel de concursuri”, a precizat purtătorul de cuvânt al IȘMB.

Iată comunicatul Poliției, remis redacției B365.ro: „În acest moment, 210 poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 80 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi conflict de interese.

Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au organizat concursuri şcolare, şi-au însuşit fondurile colectate din taxele de participare, nu au reţinut şi vărsat la bugetul de stat impozitele cu reţinere la sursă şi au înregistrat în contabilitatea fundaţiilor cheltuieli fictive.

Prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunilor este estimat la 3,14 milioane de euro.

În cauză au fost emise 48 de mandate de aducere pe numele mai multor persoane, ce urmează să fie aduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4, în vederea continuării cercetărilor.

Activităţile au fost desfăşurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

La acţiune participă şi poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău.”

Cookies