ARHIVA B365

PERCHEZIŢII la firma directorului CEZ Argeş. Prejudiciul se ridică la 2 milioane de euro

Poliţişti ai Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş desfăşoară o acţiune care vizează probarea activităţii infracţionale a două persoane, bănuite de comiterea infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu, notează stiripesurse.ro.

Potrivit Realitatea.net, în acest dosar Ştefan Frântu, directorul CEZ Argeş, este suspectat că ar fi prejudiciat statul cu două milioane de euro prin atribuirea de lucrări fără licitaţie. Alături de Frântu, în dosar este suspectată o altă persoană.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA, care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe, respectiv Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de opt companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române şi D.I.P.I..

Din cercetările polițiștilor a reieşit faptul că, un bărbat, ar fi favorizat o societate comercială pentru ca aceasta să obţină lucrări la rețeaua de instalaţii electrice de pe raza judeţului Argeş.

Prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit este estimat la peste 2.000.000 de euro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button