Percheziții în București. Zeci de suspecți într-un dosar cu un prejudiciu de peste două milioane de lei

23 feb. 2021
128 Afișari
Percheziții în București. Zeci de suspecți într-un dosar cu un prejudiciu de peste două milioane de lei

Poliţişti de la DGPMB - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare, marţi dimineaţa, nouă mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Tulcea.

Conform unui comunicat, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 23 de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, respectiv uz de fals.

De asemenea, sunt puse în aplicare mandate de aducere emise pe numele persoanelor implicate.

În fapt, persoana juridică vătămată, în perioada 2018 – 2019, a primit din partea mai multor persoane fizice cereri de creditare în vederea achiziţionării unor autoturisme noi.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoanele au prezentat ca adevărată împrejurarea mincinoasă că sunt angajaţi la diverse societăţi comerciale şi că ar realiza venituri ridicate.

Prejudiciul produs se ridică la 2.000.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Cookies