Au avut loc percheziții în București și județul Ilfov, la persoane bănuite de furt calificat. Acestea ar fi sustras bunuri și bijuterii având o valore de peste 70.000 de lei.
Polițiștii și procurorii au făcut percheziții, miercuri, 22 mai, în București și în județul Ilfov, la persoane suspectate că ar fi sustras bunuri și bijuterii în valoare de peste 70.000 de lei, potrivit News.ro.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 15 martie a.c., persoanele cercetate ar fi sustras bijuterii, în valoare de 10.000 de lei, dintr-o locuință din municipiul Ploiești.
IGPR a precizat că aceleași persoane, la data de 21 decembrie 2022 și respectiv 15 februarie 2024 ar fi sustras din alte locuințe bunuri și bani cu o valoare de 60.000 de lei.
Din activitățile desfășurate de polițiști a reieșit că persoanele în cauză ar fi intrat în locuințe prin deteriorarea butucului de la ușa de acces.
Două persoane au fost duse la audieri.
În perioada 18-19 mai 2024, polițiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transportul Public au desfășurat activități în Sectorul 3, pentru a preveni și a combate faptele antisociale, identificând astfel persoanele predispuse la săvârșirea de infracțiuni, precum și a celor care perturbă ordinea și liniștea publică.
Astfel, acționându-se pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, genți și poșete, au fost depistate în flagrant mai multe persoane, bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de furt.
Pe data de 18 mai 2024, de dimineață, polițiștii au observat trei tineri care urmăreau cu privirea buzunarele persoanelor aflate în incinta cluburilor, încercând să sustragă lucruri încercând să se împrietenească cu acestea.
Astfel, în jurul orei 04:30, un adolescent de 15 ani a fost prins în flagrant, imediat după ce, cu sprijinul altor doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 17 ani, i-au sustras căștile audio unui bărbat, în timp ce se aflau într-o zonă din Centrul Vechi al Capitalei.
În decursul aceleiași zile, tinerii de 15, 16, respectiv 17 ani au fost reținuți pentru 24 de ore.
Te-ar mai putea interesa și: