ARHIVA B365

Percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, într-un caz de evaziune fiscală de 30 milioane euro

În acest caz, au fost puse sub învinuire 20 de persoane, printre care şi cetăţeni libanezi, acuzate de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani în domeniul operaţiunilor comerciale cu cereale.

Percheziţiile au loc la sediile unor societăţi comerciale, precum şi la locuinţele celor 20 de persoane învinuite, din judeţele Călăraşi, Ilfov, Constanţa, Timiş, Ialomiţa şi din municipiul Bucureşti, anunţă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală (DIICOT).

În urma percheziţiilor, la sediul DIICOT vor fi duse pentru audieri 20 de persoane.

Liderii grupării erau El Khalil Jihad, de 48 de ani şi Youssef Laoun, de 38 de ani, ambii având dublă cetăţenie, libaneză şi britanică.

„Sub coordonarea acestora, membrii grupării au utilizat mai multe societăţi comerciale şi au obţinut beneficii financiare substanţiale, prin crearea de circuite comerciale si financiare fictive, având drept scop eludarea plăţii impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat”, au precizat procurorii DICOT.

Membrii grupării sunt acuzaţi că, în perioada 2010 – 2011, au realizat exporturi masive de cereale, ascunzând provenienţa reală a mărfurilor. Astfel, deşi cerealele proveneau din Turcia sau Liban, membrii grupării declarau în fals că acestea sunt produse în România şi le exportau către ţări extra-comunitare, pentru a obţine de la statul român deduceri nelegale de TVA.

Gruparea infracţională a produs astfel un prejudiciu bugetului de stat estimat la 30 de milioane de euro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button