ȘTIRI

Percheziții în București la utilizatorii de rețele torrent

Vineri, 12 iunie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliției Române efectuează 10 percheziții la persoane bănuite de spălare de bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni de punere la dispoziția publicului de opere, fără acordul titularilor.

Activitățile se desfășoară în Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la sediile şi punctele de lucru a două societăţi comerciale care desfăşoară activităţi în domeniul comunicaţiilor electronice, precum şi la locuinţele persoanelor bănuite.

De asemenea, sunt efectuate percheziţii informatice şi sunt puse în executare trei mandate de aducere, emise pe numele celor în cauză.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009-2014, persoanele bănuite ar fi pus la dispoziţia publicului, contra unor sume de bani, prin intermediul a două site-uri de tip torrent, opere protejate.

Din activităţile ilegale aceștia ar fi obținut, până în prezent, aproximativ 2.000.000 de lei, pe care i-ar fi supus procesului de spălare a banilor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciului Român de Informaţii.

La activități participă și polițiști de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button