ARHIVA B365

Percheziţii în Bucureşti, într-un caz de fraudare a unor societăţi de leasing

Secţia de urmărire penală şi criminalistică a emis 29 de mandate de aducere pe numele unor persoane suspectate că, în perioada februarie 2012 – iulie 2012, prin încheierea unor contracte de leasing financiar sau operaţional, în numele unei societăţi comerciale, au indus în eroare mai multe societăţi de profil, determinându-le să le remită 38 de autovehicule, informează Mediafax.

Suspecţii nu au achitat contravaloarea ratelor de leasing pentru autovehicule, acestea fiind transportate imediat după tranzacţionare în Germania, fiind valorificate, cu ajutorul unor cărţi de indentitate ale vehiculului false, pe teritoriul mai multor state membre UE. Percheziţiile au loc în judeţele Timiş, Arad, Argeş, Vâlcea, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, persoanele căutate urmând a fi conduse pentru audierea de către procurorii Parchetul ICCJ, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la 359.731,2 euro şi 2.337.907,5 lei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button