ARHIVA B365

PERCHEZIŢII DNA vineri dimineața în Suceava şi Botoşani, la persoane suspectate de corupţie

Percheziţiile sunt făcute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava, într-o cauză penală ce vizează „suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2008-2014 a unor infracţiuni de corupţie, privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege şi contra înfăptuirii justiţiei”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Anchetatorii au descins la şapte adrese din judeţele Suceava şi Botoşani, printre care sunt şi sediile a două instituţii publice, a precizat sursa citată.

Consiliul Judeţean (CJ) Suceava şi un punct vamal din judeţ sunt cele două instituţii publice vizate de percheziţiile făcute de DNA în Suceava şi Botoşani, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite în perioada 2008-2014, susţin surse judiciare.

Potrivit surselor citate, la Consiliul Judeţean Suceava se fac percheziţii în unele birouri, anchetatorii urmând să ridice mai multe documente.

La percheziţii participă şi jandarmi de la Brigada Specială de Intervenţie. Acţiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii Suceava.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button