Consiliera lui Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, a fost adusă la DNA pentru audieri

de:
14 ian. 2015
0 Afișari
Consiliera lui Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, a fost adusă la DNA pentru audieri

UPDATE. 

Consiliera ministrului de Interne Gabriel Oprea Ingrid Mocanu Popa a fost adusă, miercuri seară, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri, ea fiind suspectată că a divulgat informaţii nedestinate publicităţii. 

Fiind întrebată de jurnalişti dacă făcea copii ale unor documente din MAI, aceasta a dat din cap că nu, după care a intrat în sediul DNA.

Şi secretarul general adjunct din MAI, Mihai Şova, este vizat, în acest dosar, urmând ca şi el să ajungă la DNA pentru audieri.

UPDATE. RĂSPUNSUL MAI:

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează că procurorii anticorupție au desfășurat miercuri activități procedurale, în baza autorizărilor legale, într-o cauză penală privind doi angajați ai MAI, scrie Agerpres.

”În cursul zilei de 14 ianuarie 2015, Direcția Națională Anticorupție a desfășurat activități procedurale, în baza autorizărilor legale, într-o cauză penală privind doi angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Documentarea acestei cauze se realizează în cooperare cu Departamentul de Informații și Protecție Internă”, arată MAI printr-un comunicat transmis AGERPRES.

 

Potrivit MEDIAFAX, consiliera ministrului Afacerilor Interne va fi dusă pentru audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Sursele citate de MEDIAFAX au precizat că în acest dosar se fac cercetări pentru fapte de corupţie, iar printre cei vizaţi ar fi şi consiliera ministrului Afacerilor Interne.

Anchetatorii vor ridica, din biroul consilierei ministrului de Interne, calculatorul acesteia, documente şi alte probe, au mai spus sursele citate.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că în acest caz fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie care ar fi fost comise de funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne.

„În cursul zilei de 14 ianuarie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii la sediul Ministerului Afacerilor Interne. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă”, a precizat DNA în comunicatul citat.

Cookies