Percheziții DNA în București, Ilfov și Giurgiu. E vizat Consiliul Local Giurgiu

de:
29 mai 2015
0 Afișari
Percheziții DNA în București, Ilfov și Giurgiu. E vizat Consiliul Local Giurgiu

Procurorii DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012, informează Direcția printr-un comunicat de presă.

Astfel, în cursul zilei de vineri, 29 mai, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în municipiul București și județele Giurgiu și Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, au loc perchezitii la Consiliul Local Giurgiu iar procurorii fac cercetari privind achizitia referitoare la piata centrala din Giurgiu, pe vremea fostului primar.

„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, completeaza sursa citata.

Cookies