ARHIVA B365

Percheziţii DIICOT, la un grup infracţional de trafic de migranţi şi trecere ilegală a frontierei

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrala împreună cu ofiteri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni – Biroul de Combarere a Migrației Ilegale au efectuat la data de 18 februarie 2015, un număr de şapte percheziţii domiciliare, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat format din cetăţeni români, sirieni, irakieni și bulgari, specializat în săvârşirea infracţiunilor de  trafic de migranţi şi trecere ilegală a frontierei de stat, pe relaţia Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – state din Europa de Vest.

     În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada 2013 -2015, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au  racolat  cetăţeni de origine arabă în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, atât din Bulgaria în România, cât și din țara noastră către alte țări din spațiul Uniunii Europene, în schimbul unor importante sume de bani, informează un comunicat de presă remis de DIICOT.

     Din probele administrate in cauza, rezultă că activitatea infracţională a grupării a fost structurată pe mai multe segmente. Astfel,  primul segment avea rolul de a racola migranții, de a-i prelua de pe teritoriul Bulgariei și de a-i introduce ilegal în România, prin zona Giurgiu, urmând ca ulterior să îi transporte până în municipiul București. În ceea ce priveste cel de-al doilea segment, acesta avea rolul de a prelua migranții din locațiile de cazare din București, de a-i transporta până în zona de vest, la frontiera cu Ungaria, unde ulterior se organiza scoaterea ilegală din România.

     La sediul DIICOT- Structura Centrala vor fi aduse, în vederea audierii,  un numar de 9 persoane.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button