Percheziții la un spital din București – Silicoane și liposucții pe banii statului, contra mită

de:
25 apr. 2014
2 Afișari
Percheziții la un spital din București - Silicoane și liposucții pe banii statului, contra mită

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice ilegale, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, au precizat sursele citate.

Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor.

Directorul medical al spitalului, care girează conform informației disponibile pe site-ul instituției și funcția de manager, este doctorul Stan Vitalie, născut în 1971 la Chișinău, a cărui declarație de avere arată că are o proprietate la Mogoșoaia împreună cu Marcenco Natalia, medic la același spital, care este specialistă în efectuarea de implanturi și operații estetice.

Marcenco a absolvit medicina la Chișinau și din anul 2000 lucrează în România. Ancheta parchetului se bazează și pe declarațiile unor vedete din showbiz care au beneficiat de intervenții estetice în regim ilegal care plăteau direct medicilor operațiile decontate ulterior de casa de asigurări de sănătate.

Aceleași surse indică și un denunț din Republica Moldova al unui medic aflat în conflict de familie cu doctorița Marcenco Natalia. Anul trecut, o anchetă jurnalistică a unei televiziuni a prezentat negocierea unei operații de implant frauduloase, filmată cu camera ascunsă la acest spital. Atunci, Vitalie Stan a declarat că nu îl poate sancționa pe medicul negociator, deoarece frauda nu s-a produs, informează Jurnalul Național.

Iată comunicatul procurorilor: 

În data de 25.04.2014 a fost declanşată o acţiune la care participă 12 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 150 de poliţişti din cadrul D.G.P.M.B., fiind efectuate 23 de percheziţii în municipiul Bucureşti, inclusiv la un spita public.

Activitatea infracţională a constat, în principal, în următoarele:
internarea fără drept a unor persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals;
prin folosirea fără drept a logisticii spitalului, realizarea unor operaţii estetice – liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier etc. – în timpul programului de lucru;
perceperea unor sume importante de bani, cu titlu de mită, pentru efectuarea operaţiilor;
decontarea ilicită a serviciilor medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – S.G.I.V., cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Cookies