Percheziții la un procuror DNA: Era amanta lui Boldea, în timp ce îl cerceta penal

de:
02 apr. 2013
4 Afișari
Percheziții la un procuror DNA: Era amanta lui Boldea, în timp ce îl cerceta penal

Procurorul DNA a cerut astăzi să fie detașat de la DNA la parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Procuroarea l-ar fi favorizat, însă, pe fostul deputat PSD Mihail Boldea, informează Realitatea tv și a intrat în vizorul anchetatorilor de la DNA. 

Fostul deputat şi procurorul DNA se cunoşteau de mai mult timp, de pe vremea când Mihail Boldea lucra ca avocat în Baroul Galaţi. Acesta ar fi sedus-o pe magistrată ca să o convingă să facă ce vrea el, spun anchetatorii, conform digi24.

Iar Boldea ar fi ajuns să fie cercetat chiar de … iubita lui.

„Astfel, s-a stabilit că în timpul audierilor efectuate la sediul DNA – ST Galaţi, între învinuita Agheniţei Mihaela şi numitul Boldea Mihail s-a dezvoltat o relaţie sentimentală, care a condus la încălcarea dispoziţiilor legale de către învinuită în efectuarea instrucţiei penale, cu scopul vădit de a-l ajuta pe denunţător, pentru a i se putea aplica prevederile referitoare la reducerea la jumătate a cuantumului pedepsei”, se arată în referatul DIICOT.

După ce denunţul a fost făcut, Mihaela Agheniţei s-ar fi ocupat personal de dosar, susţine acuzarea. Ea a trimis în judecată persoanele reclamate, deşi nu ar fi avut probe împotriva lor.

Procurorii spun că magistratul s-a asigurat că fostul deputat nu ajunge în Penitenciarul Galaţi. L-a ţinut aproape, în arest, motivând că acesta trebuie audiat. Astfel că Boldea era citat aproape zilnic la DNA, unde petrecea 5-6 ore pe zi în biroul procurorului.

„(…) în urma verificărilor efectuate s-a constatat că în intervalul aprilie – noiembrie 2012, numitul Boldea Mihail a fost prezent la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi de 71 de ori, ceea ce constituie practic 15 săptămâni lucrătoare, timp petrecut în exclusivitate în compania magistratului procuror Agheniţei Mihaela”, scriu procurorii DIICOT în referat.

Acolo, potrivit DIICOT, Mihaela Agheniţei l-ar fi sfătuit în legătură cu strategia de apărare pe care ar trebui să o abordeze într-un alt dosar în care Boldea era cercetat.

„Ca urmare a acestei relaţii sentimentale, învinuita Agheniţei Mihaela a început să disemineze către numitul Boldea Mihail informaţii confidenţiale din dosarele pe care le instrumentează (…), primind de la acesta instrucţiuni şi sfaturi cu privire la modul de acţiune şi conduita pe care trebuia să le adopte în cursul cercetărilor”, au stabilit procurorii DIICOT.

Procurorul DNA Galaţi, Mihaela Agheniţei, este doctor în drept. Ea a absolvit două facultăţi cu nota 10 şi a început cariera de procuror în urmă cu 19 ani.  

Iată comunicatul DIICOT:

„La data de 22.03.2013, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita A. M., magistrat procuror, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 264 al. 1 Cod penal, art. 259 al. 2 Cod penal şi art. 268 Cod penal.

În sarcina acesteia s-a reţinut faptul că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, a instrumentat un dosar penal în care a dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. 1 C .p. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în scopul asigurării beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, inculpatului BOLDEA MIHAIL, anterior trimis în judecată, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi.

La data de 26.03.2013, în baza avizului Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi a efectuat percheziţii domiciliare şi urmează să efectueze percheziţii informatice în cauză.

Facem precizarea că faptele învinuitei urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, la 22 martie, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Mihail Boldea, pentru 30 de zile, judecătorii instanţei supreme admiţând propunerea procurorilor DIICOT, care au invocat printre temeiuri şi faptul că parlamentarul se sustrage urmăririi penale.

Deputatul Mihail Boldea a fost adus în România în 27 martie, mandatul de arestare preventivă emis în 22 martie fiind confirmat atunci de instanţa supremă.

Decizia instanţei supreme de arestare preventivă a fost contestată de Boldea la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care i-a respins recursul.

Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006 – 2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile.

Pentru obţinerea foloaselor materiale injuste, în perioada 2006 – 2008, deputatul Boldea ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu Mihaela Cristina Bolboceanu – avocat în cadrul Baroului Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc – membru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi, Elena Petrea – secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură „Boldea Mihail” şi Tănase Petrică.

Mihail Boldea a falsificat documente pentru a intra în posesia a nouă imobile din Galaţi, a cerut unor gălăţeni care l-au ajutat în campania electorală să găsească martori mincinoşi, de condiţie modestă, tip „boschetar” sau alcoolici, pentru procesele civile în care erau folosiţi falşi proprietari.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a deputatului Boldea, înscrisurile false erau folosite în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.

În acest dosar au mai fost arestaţi preventiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică, Ştefan Lazăr şi Aura Luchiniuc. Avocata Mihaela Bolboceanu a primit interdicţie de a părăsi localitatea.

Procurorii DIICOT Galaţi au început urmărirea penală şi împotriva lui George Ştefan Boldea, fratele mai mic al deputatului Mihail Boldea, şi a tatălui acestuia, Gheorghe Boldea, pentru spălare de bani. Anchetatorii spun că Mihail Boldea, în urmă cu o lună, şi-a vândut casa în care locuia tatălui său şi i-a donat trei apartamente lui Ştefan Boldea.

Cookies