MITĂ la LICENȚĂ:Percheziții la Universitatea din Târgu-Jiu, acte confiscate la UNEFS București

de:
29 sept. 2014
0 afișări
MITĂ la LICENȚĂ:Percheziții la Universitatea din Târgu-Jiu, acte confiscate la UNEFS București

UPDATE 13:00: Procurorii au ridicat mai multe documente de la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (UNEFS) Bucureşti, relatează Mediafax.

Sursele citate au precizat că la UNEFS nu au fost făcute percheziţii, ci doar au fost ridicate documentele solicitate, nefiind vizate persoane din această instituţie de învăţământ superior. 

MITĂ pentru LICENȚĂ: Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ derulează percheziţii simultane în 4 locuri din Târgu Jiu şi Bucureşti, informează Mediafax.

MITĂ LICENȚĂ: În București procurorii efectuează percheziții la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul U.N.E.F.S. Iar în Târgu-Jiu este vorba despre Universitatea Constantin Brâncuși.

Oamenii legii efectuează cercetări într-o cauză penală față de un cadru didactic universitar şi studenţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu.

Cadrul didactic este suspectat că, în cursul lunilor iulie – septembrie, ar fi solicitat şi primit bani de la studenţi „pentru a le facilita obţinerea unor rezultate favorabile la examenul de licenţă, precum şi a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate”, arată Parchetul instanţei supreme.

MITĂ pentru LICENȚĂ: Potrivit unui comunicat, există suspiciuni că, în cursul lunilor iulie – septembrie a.c., acesta ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita obţinerea unor rezultate favorabile la examenul de licenţă, precum şi a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate.

Acţiunea este sprijinită de Direcţia de Investigare a Fraudelor din Poliţia Română şi Direcţia Generală Anticorupţie, fiind făcută cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Cookies