ARHIVA B365

Percheziții DNA la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014 — 2015. În cursul zilei de joi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate nouă percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice din municipiul Iași”, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button