În București nu vezi coșuri de gunoi chiar la orice pas. Astfel, ești nevoit să te plimbi puțin cu ambalajul în mână până să găsești un loc în care să îl arunci. Un bucureștean inventiv s-a săturat să vadă gunoaie pe jos și a improvizat niște coșuri de gunoi, pe care le-a montat prin Sectorul 2.
Un cetățean care, probabil, se săturase de mizeria găsită pe stradă s-a hotărât să ia inițiativă și să creeze propriile coșuri de gunoi. Astfel, a transformat câteva PET-uri în coșuri de gunoi și le-a agățat de gardurile grădinilor de bloc, pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei.
Inițiativa bucureșteanului a fost apreciată de către trecători. Atât de apreciată, încât unul dintre ei a fotografiat coșurile de gunoi improvizate și a publicat imaginea rețelele de socializare.
Poți alege doar să te plângi de ceilalți sau poți să faci ceva.Cum a făcut autorul anonim din imagine. Care, cel mai probabil, sătul de faptul că lumea tot arunca mizerii pe jos, a decis să improvizeze aceste rudimentare coșuri de gunoi.Sigur că – așa cum se întâmplă cu absolut orice inițiativă care încearcă să rezolve ceva, chiar dacă imperfect – corul celor de pe margine cântă ”dar se putea mai bine, bine, bine”…Imagine din Sectorul 2 – strada Dinu Vintilă, lângă un Mega Image”, a scris bărbatul în descrierea postării.
Mai mult decât atât, oamenii chiar au aruncat gunoaiele în acele PET-uri și au menținut, într-o anumită oarecare măsură, curățenia pe strada respectivă.
Internauții s-au bucurat și ei, la rândul lor, de inițiativa bucureșteanului și au lăudat-o în comentariile postării.
Câteva dintre comentarii
Te-ar putea interesa și: