ARHIVA B365

Pensiile speciale pentru diplomați și militari, votate de Senat

Urmează votul Camerei Deputaților, care este for decizional, transmite Realitatea.net.

„Am susținut proiectul (n.r. pensiilor militare) pe tot parcursul decizional, cu toată convingerea, cu încrederea că în fiecare dintre dumneavoastră, în fiecare român există respectul și aprecierea pentru militarii de carieră. Țara are nevoie de militari, inclusiv în actualul context complicat de securitate. Trebuie să facem față noilor provocări de securitate, iar noi avem datoria să le asigurăm drepturile militarilor. Pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale, nu sunt niște privilegii, ci reprezintă recunoașterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară și depun un jurământ militar”, a spus premierul interimar Gabriel Oprea, înainte ca senatorii să-și dea votul pe proiectului de lege privind pensiile militare de stat.

În viziunea sa, România are obligația de a-și trata militarii cu aceeași onoare și recunoștință ca orice țară civilizată.

„Așa stau lucrurile în această privință în orice țară civilizată, iar România are obligația de a-și trata militarii cu aceeași onoare și cu aceeași recunoștință. Beneficiarii acestui sistem de pensii militarii urmează să fie militarii, soldații și gradații profesioniști, polițiști, jandarmi, pompieri și toți funcționarii cu statut special care sunt la datorie pentru români și pentru România. Și vă pot spune, ca om crescut și format în sistemul militar, că nu este la îndemâna oricui să stai 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar o carieră militară înseamnă foarte multe constrângeri și privațiuni pe care alte profesii nu le au. Meseria de miliar este în primul rând o vocație”, a adăugat vicepremierul.

În acest context, Oprea a reafirmat și a subliniat că este „un susținător al intereselor legitime ale militarilor români”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button