Pelerinaj la Cernica. Sute de oameni vor să ajungă la mănăstirea Cernica, dar sunt întorși din drum. Coadă de zeci de mașini

11 apr. 2021
10337 Afișari
Pelerinaj la Cernica. Sute de oameni vor să ajungă la mănăstirea Cernica, dar sunt întorși din drum. Coadă de zeci de mașini

O coadă de zeci de mașini, care se întinde pe cel puțin un kilometru s-a format din cauza faptului că oamenii vor să meargă în pelerinaj la Cernica, dar localitatea din Ilfov este în carantină.

Pelerinaj la Cernica. Deși comuna este în carantină încă de pe 1 aprilie, sute de oameni din întreaga țară vor să participe la slujba de Liturghie, organizată cu ocazia hramului Mănăstrii Cernica și să se închine la moaștele Sfântului Ierarh Calinic.

Jandarmii nu-i lasă să treacă însă decât pe localnici, motiv din cauza căruia s-au format, încă de dimineață, cozi uriașe la intrarea în localitatea Cernica din județul Ilfov.

Pelerinaj la Cernica. Au venit și autocare

Coloana de mașini se întinde, conform Digi24, pe aproximativ un kilometru. Deoarece localitatea e în carantină, sunt lăsați să intre doar cei care locuiesc în Cernica sau cei care au un motiv întemeiat trecut pe declarația pe propria răspundere.

La intrarea în Cernica sunt mașini din toate zonele țării, inclusiv autocare.

Mai mulți oameni s-au declarat revoltați că nu sunt lăsați să meargă să se închine la moaștele Sfântului Calinic.

 

Cookies