Pe Pasajul Doamna Ghica va circula tramvaiul. Proiect adoptat în al 12-lea ceas pentru reconfigurarea intersecției și a pasajului aflat în construcție

13 dec. 2022
9594 Afișari
Pe Pasajul Doamna Ghica va circula tramvaiul. Proiect adoptat în al 12-lea ceas pentru reconfigurarea intersecției și a pasajului aflat în construcție

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de luni, 12 decembrie, un proiect de hotărâre pentru construcția infrastructurii de tramvai pe Pasajul Doamna Ghica, pe un traseu până în Pantelimon, soluție propusă de administrația locală a Sectorului 2.

Cu tablierul metalic care se montează în prezent la pasaj, și care reprezintă 50% din obiectivul de investiții la Pasajul Doamna Ghica, și cu o dată preconizată de finalizare în luna august 2023, pe pasaj va fi construită și o linie de tramvai. Decizia votată în CGMB vizează realizarea studiului de fezabilitate a municipalității Bucureștiului în colaborare cu Sectorul 2.

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat anterior că pasajul de la Doamna Ghica a fost proiectat în aşa fel încât să poată susţine tramvaiul.

”Execuţia în acest moment pentru pasajul de la Doamna Ghica ţine cont de greutatea necesară şi de distribuţia de forţe necesare pentru susţinerea tramvaiului”, a declarat primarul Radu Mihaiu, la şedinţa Consiliului Local, când a fost adoptată soluția noii infrastructuri pe pasaj.

Hotărârea adoptată de CGMB luni, 13 decembrie, vizează aprobarea acordului de asociere dintre administraţia din Sectorul 2 şi Municipalitate privind realizarea de către autoritatea locală a documentaţiilor cadastrale, urbanistice, tehnico-economice şi a unui studiu de fezabilitate având ca obiectiv reconfigurarea intersecţiei şi a Pasajului Doamna Ghica. Studiul va viza şi modernizarea căii de rulare a tronsonului dublu de tramvai existent.

De asemenea, se are în vedere realizarea unui tronson dublu de tramvai nou, cu traseu cuprins între bulevardul Dimitrie Pompei – calea ferată – şoseaua Petricani – bulevardul Lacul Tei – strada Doamna Ghica – şoseaua Pantelimon – bulevardul Chişinău – bulevardul Basarabia – şoseaua Vergului, inclusiv amenajarea/reconfigurarea domeniului public adiacent lucrărilor pe o lungime de 12,2 kilometri.

 

Noua dată de finalizare a pasajului din Sectorul 2

Pasajul de la Doamna Ghica nu va fi gata la finalul acestui an, ci abia în august 2023, a declarat primarul general, Nicușor Dan care asumă astfel un alt termen de finalizare. Pasajul este cofinanțat de Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2.

Lucrările la pasajul de la Doamna Ghica au început în 2018 și aveau termen de finalizare mai 2020, dar acest termen a fost amânat și de fostul primar Gabriela Firea și de actualul primar, Nicușor Dan, după ce a preluat mandatul în 2020 iar conturile PMB erau blocate.

Lucrările la pasaj sunt executate de Trustul de Clădiri Metropolitane, iar tablierul metalic este fabricat în Italia.

Structura pasajului și rampele au fost finalizate în 2021, după aproape un an de blocaje, și a mai rămas de executat doar tablierul metalic, adică structura metalică a podului.

Pasajul este prevăzut cu două benzi pe sens. Are o lungime de 216 m, iar rampele de acces au lungimi de 96 m. Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție a fost estimată la 110.034.377,95 lei fară TVA.

 

Îți mai recomandăm și:

Cookies