Tot Centrul Vechi din București trăiește cu o uriașă bulină roșie în piept, pe care ne facem că nu o vedem. N-o văd turiștii străini, n-o văd trecătorii, hipsterii, păsările de noapte din cluburi. Cafenelele se deschid și se închid într-o veselie, primarii vin, promit și pleacă. Din când în când, ISU mai dă câte un comunicat în care anunță un dezastru iminent în cazul unui cutremur. 243 de clădiri istorice din Centrul Vechi se află pe harta seismică roșie a orașului. Astăzi, la Make Bucharest Great Again, vă invit pe Lipscani, cândva cea mai faimoasă uliță negustorească din București, astăzi un pericol public împrospătat cu zugrăveala de ochii lumii. Lipscani, strada cu cele mai multe clădiri însemnate cu bulina roșie din București.
Fără îndoială că Lipscani este locul din care a început în secolul al XIX-lea urbanizarea Bucureștiului. Lipscani, sau, după vechea denumire, Ulița Mare. Ulița Mare era cea mai efervescentă stradă din oraș, un nucleu comercial în jurul căruia negustorii evrei, armeni și de toate neamurile și-au ridicat clădiri cu arhitectură exuberantă.
Casele de pe Lipscani au fost construite cu spații de locuit la etaj și cu prăvalii la parter. O zonă cu magazine și hanuri atestată documentar încă din anul 1589, când Porfir Cupețul avea dugheană cu blănuri de samur și “spinări de vulpe” pe Lipscani. Porfir Cupețul aducea marfă din Liov (Lvov, Lemberg), astăzi oraș în Ucraina.
Istoricul de artă dr. Cezara Mucenic a identificat patrimoniul Bucureștiului ca parte a culturii urbane, și a făcut un studiu documentar istoric pe teren pentru strada Lipscani. A cercetat în arhive fiecare clădire de pe faimoasa arteră comercială și a găsit autorizațiile de construcție emise de Primăria Comunei București după anul 1832. Pentru studiul sau, “Inventarierea patrimoniului construit al unei străzi. Propunere metodologică”, Dr. Cezara Mucenic a ales drept motto spusele arhitectului Șerban Cantacuzino: “Patrimoniul construit reprezintă istoria vizibilă și tangibilă a orașului, un oraș fără clădiri istorice este ca un oraș fără memorie”. Despre Arhiva Cezara Mucenic am scris aici.
“În secolul al XIX-lea, Lipscani devine primul nucleu al orașului care se dezvoltă programatic cu o anumită funcțiune (…) După 1960 decade în urma neîntretinerii locuinței și lipsei de confort social a zonei”, Cezara Mucenic, “Inventarierea patrimoniului construit al unei străzi”. Dr. Cezara Mucenic a întocmit o listă cu valorile arhitecturale și urbanistice de pe Lipscani. Artera se întinde între Podul Mogoaiei/ Calea Victoriei și Ulița Târgului de Afară/ Calea Moșilor. Este aproximativ paralelă cu străzile Blănari, Doamnei, Gabroveni și Covaci și o găsim menționată documentar în secolele XVII, XVIII, XIX și XX.
Cezara Mucenic: “Este o zonă cu mari valori care ar putea să ofere elemente importante pentru stabilirea regulamentului urbanistic al zonei, pentru a se cunoaște ce se poate realiza și ce este nociv pentru oraș, pentru protejarea identității locului”. În prezent, zona este declarată ansamblu de arhitectură și urbanism fiind considerată a fi reprezentativă pentru tipologia de stradă comercială din Bucureștiul secolului al XIX-lea.
“Sunt clădiri compacte de-a lungul străzii care se îngustează în porțiunea Șelari, strada Franceză. Fondul construit este majoritar din secolul al XIX-lea ridicat de multe ori pe pivnițe din secolul al XVIII-lea. Clădirile, în cea mai mare parte, au două nivele din care parterul cu funcțiune comercială iar etajul cu rol de locuire. Intrarea se face direct din stradă la magazin și printr-un coridor îngust în curtea interioară de dimensiuni reduse. Din coridor sau din curte pornește scara de acces spre etaj. Tot acolo, la parter, se află anexele magazinului și la etaj, de-a lungul unei galerii deschise sau închise, locuința. Fațadele, care nu s-au modificat major, păstrează modelatura din cea de-a doua jumătate a secolului XX, specific eclectică până la cele de secol XIX sau început de secol XX care au elemente decorative de tip Art Nouveau sau Art Deco”, Dr Cezara Mucenic, “Inventarierea patrimoniului construit al unei străzi”. Aceste clădiri sunt acum în pericol de prabușire.
B365.ro: Cum vedeți Lipscaniul astăzi, în anul 2022?
Dr. Cezara Mucenic: “Foarte trist. Îngrozitor de trist, atât de trist că nu mai calc pe acolo, pentru că după 1990 s-a produs o bătaie de joc cumplită. S-a produs dinainte, ea nu a început în 1990. Încă dinainte s-a încercat distrugerea clădirilor vechi din București, mai ales acestea care aparțineau comerțului, existând o soluție foarte simplă. Ele erau naționalizate, întreprinderea care le administra nu făcea nimic pentru îmbunătățirea lor, ceea ce s-a întâmplat tot timpul în secolul al XIX-lea și în prima parte a secolului XX. Atunci, cei care aveau case și le îmbunătățeau, făceau o baie, de pildă, că nu existaseră băi la început. Nu s-a mai făcut nimic și în momentul în care s-a dat drumul la cumpărarea de apartamente, oamenii care aveau un nivel de civilizație au preferat blocul. Iar pe Lipscani au rămas cei care nu aveau nevoie de civilizație”.
B365.ro: Dar totul pare bine pe Lipcani, acolo se duc turiștii străini în Centrul Vechi, ne mândrim cu el.
Dr. Cezara Mucenic: “După 1990, când s-a terminat cu partea această programatic distructivă, că a fost un program al distrugerii, atunci a apărut cealaltă parte, haotic-distructivă. Administrația nu trebuia să lase niciun local la parter să funcționeze, decât după ce se restaura și se consolida clădirea. Și era foarte simplu acest lucru, mai ales că aceste clădiri nu erau mari, nu erau chiar atât de bogat decorate, în interior camerele nu erau decorate, aveau aceste curți interioare pe care le puteai repara”.
Dr. Cezara Mucenic: “Nu s-a făcut nimic pentru canalizare, pentru căldură. A fost o bătaie de joc, o absolută butaforie, absolută indiferență, absolut Omul Nou”.
B365.ro: Acesta să fie Omul Nou despre care vorbeau comuniștii ? Au reușit să creeze Omul Nou?
Dr. Cezara Mucenic: “Da, au reușit, au construit omul nou”
B365.ro: Cum este acest Om Nou în anul 2022?
Dr. Cezara Mucenic: “Omul nou este cel care minte cu senintate, nu este legat de nimic, de nimic. Nu-i pasă decât de el personal, de el. Când am crescut puțin și am început să umblu prin oraș, deci în anii ’50, ’60, noi încă mergeam la Lafayette, ne duceam pe bulevard la Cehoslovaca, deci se păstraseră vechile denumiri ale unor magazine, restaurante. Cumpăram ciocolată de la Capșa, ne duceam după prăjituri la Nestor. Acestea erau o mândrie și a ta, pentru că tu cumpărai de acolo, și a celor care produceau acolo, cei care aveau tradiția în spate. Acum tradiția a dispărut”.
Cine avea casă cu prăvalie la parter pe Lipscani? Din anuarul Bucureștilor din anii 1893 -1894 aflăm că Frații Pister Jaques erau zarafi. Domnul Schuckerie ținea o parfumerie și o frizerie. Doamna Popescu Tincuța era modistă și avea magazinul “La buchetul cu micșunele”, iar doamna Eva Grunberg era membru consilier al Societății Israelite “Datoriile Sacre”. Domnul Dumitrescu fabrica lumânări, domnișoara Evelin era modistă, Losis Schercherli era bărbier, frații Hasan fabricau manufactură, lenjerie, covoare și furnituri militare. Doamna Eva Grunberg avea o croitorie. Tot ce îți poftea inima găseai pe Lipscani, mărfuri străine, exotice, nemaivăzute.
“Negustorii de pe Lipscani se numeau după mărfurile pe care le vindeau băcani, mătăsari, sticlari, după localul de unde își procurau marfă – brașoveni, udricari, lipscani, gabroveni – sau după locul de unde proveneau ei înșiși-chiproviceni, ruși, brăileni, dârstoreni sau dristoreni, arănuțchiolăi (.). Alături de produsele indigene ei vindeau lămâi, rodii, smochine, piper, roșcove, narazme, untdelem, măsline, scorțișoară, cuișoare, adică coloniale, șofran, produse aduse pe peste mare. Mărgelarii aveau podoabe și găteli iar mătăsarii armeni produceau borangic”, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor.
“Brașovenii erau români din Șcheii Brașovului care aduceau țesături, veștminte, obiecte de podoabă, fierărie, lăzi. Udricanii aduceau marfă de la Udrii sau Adrianopol, în turcește Edîrne, oraș vestit pentru produsele lui textile și alimentare. Lipscanii erau negustorii care care se aprovizionau din marele târg al Europei Centrale, de la Leipzig, sau cum le spuneau ai noștri Lipsca. Negustorii ambulanți turci, bulgari, albanezi vindeau bragă, salep, alviță, dulciuri, înghețată, armenii vindeau covoare, țesături, râșnițe de cafea”, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor.
G. I. Ionnescu- Gion ne spune în “Istoria Bucureștilor “ că în anul 1697 cel mai vestit negustor de blănuri, Porfir Cupețul din Lion, avea dugheană pe Lipscani. De la Porfir cumpăra chiar și Vodă Brâncoveanu blănuri ca să trimită daruri pe la vizirii și pașalele din Constantinopole. “Porfir vindea spinări de vulpe, sângeapuri, pântece de râs – atât de căutate în vremurile acelea, când bărbați și femei se purtau și vara și iarna numai cu blănuri. Pe Lipscani găseai postav unguresc- brașovenesc, dimie și stofe, atlaz, șaluri, pietre prețioase,” G. I. Ionnescu-Gion “Istoria Bucureștilor”, pagina 422.
Maude Rea Parkinson ( despre care am mai scris aici), o profesoară de engleză și de franceză care-a stat în România timp de 20 de ani, ne spune: “Evreii reprezintă un segment important al populației, pentru că se ocupă de aproape tot comerțul cu amănuntul. Pe strada Lipscani și pe străduțele învecinate, aproape toți proprietarii de magazine sunt evrei, iar când afacerea merge rău îi poți găsi întotdeauna în ușa magazinului, rugând stăruitor trecătorii să intre și să cerceteze marfa. Vai de bietul țăran nepriceput care se aventurează singur pe străzile acestea să-și cumpere ceva de îmbrăcat”, Maude Rea Parkinson, „Douăzeci de ani în România”, Editura Humanitas.
“Am fost într-o zi martoră unei întîmplări care m-a amuzat copios. Un om din pătura săracă a societății se plimba agale uitându-se la diferite costume expuse la vedere, evident cu intenția de a cumpăra unul. Deodată, a fost prins între doi proprietari de magazine, care au început fiecare să-l tragă pe bietul om înspre prăvălia lui, laudându-și în același timp marfa în gura mare. La început, omul râdea, luând-o drept glumă, dar s-a convins imediat că negustorii erau puși pe treabă. Era tras ba spre un magazin, ba spre celălalt, iar și iar, așa că mă așteptam să-i fie smulse mânecile hainei în orice clipă. În cele din urmă, cel mai puternic dintre cei doi proprietari a ieșit victorios și și-a dus trofeul în siguranță în prăvălie. Foarte probabil că nu l-au lăsat să plece până nu și-a cheltuit toți banii din portofel”, Maude Rea Parkinson, “Douăzeci de ani în România”, Editura Humanitas.
“Odată a venit un evreu de la Paris pentru a ajuta într-o prăvălie ținută de alți evrei. După o vreme, l-a chemat și pe fratele lui și a intrat partener în afacere, care mergea atât de bine, că magazinul a fost extins. Apoi au sosit un cumnat și soția acestuia, până când în final, toată familia se instalase pe Lipscani, prelund afacerea de la primii proprietari. Toate articolele de îmbrăcăminte și de toaletă erau, de fapt, aduse de la Paris, ceea ce constituia, desigur, o mare atracție pentru români. Până la urmă prăvălia a ajuns locul cel mai la modă din București, și a mers atât de bine, că întreaga familie s-a întors la Paris cu o adevărată avere”, Maude Rea Parkinson, “Douăzeci de ani în România”, Editura Humanitas, Pg 73.
Despre Lipscani mai am multe să vă spun, pe curând.
„Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:
