Pe la 1900, maimuța lui Take Ionescu evada din curtea Palatului și alerga de nebună pe acoperișuri, spre disperarea sergenților de stradă

03 apr. 2022
659 Afișari
Pe la 1900, maimuța lui Take Ionescu evada din curtea Palatului și alerga de nebună pe acoperișuri, spre disperarea sergenților de stradă
Pe la 1900, în mijlocul Bucureștiului, putea fi văzută o maimuță recalcitrantă; Armina, sălbaticiunea lui Take Ionescu, sărea pe acoperișuri, spre disperarea sergenților de stradă

Astăzi la „Senzația Bucureștiului de altădată”, o colecție de întâmplări teribil de simpatice spre extraordinare, adunate din cărțile care vorbesc despre vechiul București, vă propun o povestioară plină de haz. Pe la 1900, în mijlocul orașului, pe strada Cătunului, avocatul și omul politic Take Ionescu își amenajase o exotică menajerie chiar în curte. Prima lui soție, frumoasa englezoaică Bessie Richards, ținea de toate în grădina Palatului: câini și cățeluși vreo zece la număr, căprioare, un urs și o maimuță, „extrem de violentă”, după cum ne povestește profesoara de limbi străine, Maude Rea Parkinson. Cum reușea Armina să fugă din cușcă și să o zbughească direct pe acoperișurile vecinilor, mai jos.

Maude Rea Parkinson, profesoara de limba engleză și franceză a copiilor de boieri din București, a stat în România timp de 20 de ani (1889-1911). Ne-a cunoscut bine și a scris o carte, care chiar așa se numește: „20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas. Despre cum ne-a perceput doamna Rea pe noi, românii, am scris aici.

palatul, take, ionescu, bucuresti
Palatul Take Ionescu din Bucuresti, foto credit facebook, „Dincolo de fațade”.

Doamna Bessie, soția lui Take Ionescu, a înființat „Societatea pentru prevenirea cruzimii față de animale”, prima din București și din țară

Maude Rea Parkinson era prietena bună a familiei Ionescu și se afla în strânsă legătură cu soția lui „Tăkiță Gură de Aur”, o englezoaică la București, doamna Bessie Richards. Miloasă din fire și bună la suflet, doamna Bessie Ionescu a pus bazele „Societății pentru prevenirea cruzimii față de animale”, prima instituție de acest fel din București și din România. Pentru prietenul ei, Take Ionescu, doamna Maude Rea Parkinson are numai cuvinte frumoase: „este cel mai strălucit avocat din România”.

take, ionescu
Take Ionescu, 1858-1922.

Take Ionescu este un român adevărat prin pasiunea lui pentru lux”

Ne spune că era deosebit de inteligent, iar românii îi spuneau „Take, La Bouche d’or”, adică Tăkiță Gură de Aur, grație talentului său oratoric. Despre Palatul lui Take Ionescu din București, care a fost cumpărat de un avocat italian și va fi consolidat și restaurat, am scris aici. Maude Parkinson povestește că, în timpul în care Take Ionescu era ministru de externe, după ce înainte deținuse portofoliile de la Justiție, Educație și Finanțe, atracția musafirilor săi o însemna ferma animalelor. Deștept, deștept, dar mai presus de toate „Take Ionescu este un român adevărat prin pasiunea lui pentru lux. Casa lui din București este impunătoare, minunat decorată și întotdeauna deschisă cu ospitalitate musafirilor”, Maude Rea Parkinson, „20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas. Soții Ionescu țineau în grădina Palatului căprioare, zece câini, un urs și o maimuță.

Armina „era rea din fire și avea accese de furie violente”

Cine era maimuțica Armina, senzația Bucureștiului de altădată?„Maimuța Armina era rea din fire, această ființă nu era agreată de nimeni în afara stăpânei sale, doamna Bessie Ionescu. Cu toate că era închisă într-o cușcă foarte solidă, accesele ei de furie erau atât de violente, încît reușea să rupă gratiile. Odată iesita din cușcă, se cățăra în copaci și pe acoperișurile caselor învecinate și era foarte greu de convins să se întoarcă. Polițistul care patrula pe stradă, și care o cunoastea bine pe Armina, trebuia chemat adesea în astfel de ocazii. Era amuzant să vezi cât de prompt răspundea maimuța la alinturile lui și cum se întorcea polițistul triumfător cu maimuța ghemuită confortabil la pieptul lui. Polițistul era foarte mândru de prietenia lui cu animalului doamnei Ionescu și chiar s-a fotografiat cu Armina în brațe”, Maude Rea Parkinson,„20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas.

Domnul Bruin, un urs caucazian care năvălea peste cucoane când stăteau ele la taifas, la ceai

Un alt necuvântător care avea mare trecere la stăpânii săi era Domnul Bruin, un urs în carne și oase, pe care Take Ionescu îl primise în dar de la un domn venit din Munții Caucaz. „Ursul umbla în voie prin curte, fiind împiedicat să plece de către un îngrijitor înarmat cu un ciomag, care trebuia să fie în permanență cu ochii în patru. Dacă se întâmpla că acest om să-l scape din priviri pentru o clipă, marea plăcere a domnului Bruin era să intre în casă, spre spaima servitoarelor. Se dovedea atât de priceput la deschiderea ușilor, că nu te simțeai în siguranță decât atunci când erau încuiate”. Maude Rea Parkinson, „20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas.

Bucureștiul, cum nu l-ai mai văzut. Cu lux și mahalale, cu mușterii, jupâni de la han, neguțătorii, chivuțe, circarii și birjari | FOTO DOCUMENT
Ursar in Vitan, 1929, Fotografie de Nicolae Ionescu.

Domnul Bruin a fost exilat la Sinaia, când s-a făcut mare și fioros

Doamna Parkinson povestește că într-o după amiază, în timp ce doamnele Bucureștiului sorbeau din ceai în salonul Doamna Bessie, Domnul Bruin a intrat peste ele. „Mare le-a fost spaima cucoanelor, care și-au pierdut cumpătul și au luat-o la fugă care-ncotro. Din fericire, doamna Ionescu și-a păstrat prezența de spirit (nu se temea deloc de animale), a luat ursul de zgardă și l-a condus încet spre ușa”. Cu timpul, Domnul Bruin a fost tot mai greu de îngrijit, s-a făcut tot mai mare, așa că domnul Take l-a dus la Sinaia, unde avea o minunată vila și o mică grădina zoologică pe care o înființase lângă Mănăstirea Sinaia.

bessie, ionescu, sotia, lui, take ionescu
Doamna Bessie Ionescu, protectoarea necuvântătoarelor.

Ospătarilor nici prin gând nu le trecea să i se adreseze altfel decât cu „Domnul Charlie”; Cui? Unui câine

Un alt răsfățat al familiei Ionescu era Domnul Charlie. „ Din cei zece câini, Domnul Charlie era foarte iubit. Domnul Charlie, un retriever mare, cu un cap frumos și ochi căprui, sinceri. Vara, când stăpânii erau plecați în străinătate, Charlie stătea la Hotelul Joseph din Sinaia. Cum era atât de preferat de stăpâna sa, era tratat cu deosebit respect de ospătari, cărora nici prin gând nu le trecea să se adreseze altfel decât cu „Domnul Charlie”, Maude Rea Parkinson, „20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas.

Domnul Charlie era scos la plimbare de servitori cu sfințenie, dar până la urmă, s-a dus și el în raiul câinilor, spre marea supărare a doamnei Bessie.

“Senzația Bucureștiului de altădată” este o rubrică dedicată întâmplărilor de senzație din orașul vechi, de prin carte adunate și pe Internet redate. Ce am mai compus, mai jos:

Cookies