Pe ce pârtii mai poţi schia

de:
21 feb. 2014
2 Afișari
Pe ce pârtii mai poţi schia

În Poiana Braşov se schiază doar pe trei din cele opt pârtii existente. „Mai avem strat de zăpadă artificială, de 30-40 de centimetri, doar pe pârtiile Drumul Roşu, Sulinar şi partea superioară a pârtiei Lupului. Pe celelalte pârtii nu se mai poate schia”, a precizat Dorin Drăgoi, administratorul Domeniului schiabil din Poiana Braşov.

La Predeal se schiază pe pârtia Clăbucet. „Se mai poate schia binişor doar pe pârtia Clăbucet, iar dacă vremea se menţine în continuare la fel de caldă, va fi ultimul weekend din acest sezon de iarnă pentru schiori. Nici zăpadă artificială nu mai putem produce din cauza temperaturilor ridicate. A fost un sezon foarte prost, mai ales pentru agenţii economici. Lipsa zăpezii a redus destul de mult numărul de turişti în staţiune”, a declarat pentru Agerpres, primarul oraşului Predeal, Liviu Cocoş.

Cookies