PDL: Oprescu să facă un plan de eşalonare a datoriilor către ELCEN

de:
08 ian. 2012
0 Afișari
PDL: Oprescu să facă un plan de eşalonare a datoriilor către ELCEN

Pirpiliu, preşedinte al PDL Sector 5, a declarat, citat de Mediafax, că Sorin Oprescu nu a plătit datoriile către ELCEN, din 2008 şi până în prezent acumulându-se 250 milioane de euro. El a spus că în 2008 datoria către ELCEN era de 83 milioane de euro, iar Sorin Oprescu a dat asigurări că va fi plătită. Potrivit lui Pirpiliu, Oprescu „nu a plătit nici ce a consumat în trei ani”, adăugându-se încă 170 milioane de euro datorie. „Astăzi noi suntem puşi în faţa posibilităţii să ni se întrerupă furnizarea agentului termic”, a arătat Pirpiliu.

Deputatul PDL a menţionat că, în şedinţe ale CGMB, consilierii PDL au alocat sume către RADET, iar Sorin Oprescu a luat aceşti bani şi i-a „distribuit către zone în care are interese proprii”, menţionând în acest sens alocarea a două milioane pentru organizarea Revelionului. Noi am venit în aceşti ani cu propuneri în ideea să plătim datoriile către RADET, care au crescut cu 170 milioane de euro în trei ani de zile. Sorin Oprescu se laudă că a plătit 70 milioane euro către ELCEN, dar nu a plătit alte 170 milioane de euro”, a explicat Pirpiliu.

Potrivit lui Pirpiului, în luna octombrie 2011, preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a avut o întrevedere cu reprezentanţii RADET, ELCEN, cu ministrul Economiei şi ministrul Finanţelor în care s-a convenit că, dacă municipalitatea îşi plăteşte datoriile curente de 250 milioane euro, se va găsi o formulă legală ca penalităţile de 200 milioane euro să fie şterse. „Cerem primarului general să convoace o şedinţă a CGMB în care să vină cu un plan de eşalonare a datoriilor curente pentru ca ministerele să încheie un memorandum pentru deblocarea situaţiei. PDL Bucureşti va face toate demersurile pentru ca agentul termic să nu fie întrerupt”, a mai spus Pirpiliu.

El a adăugat că s-a ajuns în această situaţie din cauza incompetenţei la nivelul Primăriei Capitalei, a lui Sorin Oprescu şi a subordonaţilor acestora „care preferă, în loc să-şi achite cheltuielile curente, să genereze alte cheltuieli”. Deputatul PDL a mai spus că Sorin Oprescu s-a plâns la SRI, CSAT, Ministerului Economiei şi la „nişte marţieni”, că cineva îi taie căldura, recunoscându-şi astfel incompetenţa.

Cookies