PDL acuză USL că a luat hotărâri „ilegale” în cadrul Consiliul General al Capitalei

de:
20 sept. 2012
0 Afișari
PDL acuză USL că a luat hotărâri

„Conform legii, la nivelul CGMB se înfiinţează comisii de specialitate care analizează şi avizează proiectele de hotărâri care urmează a fi votate de plenul Consiliului. Legea prevede în mod expres că organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare, respectându-se configuraţia politică rezultată în urma alegerilor locale. Cu toate acestea, deşi PDL a câstigat un număr de 11 mandate în Consiliul General, reprezentând 20% din posturile de consilier, PDL nu are nici un reprezentant în următoarele comisii:

  • Comisia juridică şi de disciplină

  • Comisia economică, buget, finanţe

  • Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului

  • Comisia pentru igienizare şi salubritate

  • Comisia transporturi şi infrastructură urbană

  • Comisia învăţământ, cultură, culte şi sport

Practic, majoritatea USL din Consiliul General a ignorat prevederile legale şi a votat constituirea acestor comisii într-o manieră nelegală”, scriu reprezentanţii PDL într-un comunicat remis B365.ro.

Consilierii PDL motivează importanţa acestor comisii, spunând că acestea vor analiza situaţia de la RADET şi RATB (Comisia Economică, Comisia Transporturi, Comisia Juridică) iar pe baza avizelor şi analizelor din aceste comisii „se va stabili soarta unor regii de importanţă capitală pentru bucureşteni”. Reprezentanţii PDL din CGMB se plâng că nu vor putea lua decizii administrative în cunoştiinţă de cauză, neavând acces la dezbaterile acestor comisii.

„Am solicitat Prefectului ca, în virtutea atribuţiilor pe care acesta le are, să atace în contencios administrativ hotărârile respective pentru motivul că legea este clar încălcată. Nevotând nici un reprezentant al consilierilor PDL în aceste comisii, aşa cum era legal, ne întrebăm dacă actuala majoritate din CGMB doreşte să ascundă unele situaţii faţă de bucureşteni sau, pur şi simplu nu cunoaşte legea. Majoritatea USL a început cu stângul actualul mandat la Capitală şi este obligaţia noastră, ca partid de opoziţie, să spunem public acest lucru şi să acţionăm prin pârghiile legale pe care le avem pentru a stopa ilegalităţile. Mai sunt în analiza noastră şi alte hotărâri luate de actualul Consiliu General asupra cărora planează suspiciuni. Dacă aceste suspiciuni se demonstrează din punct de vedere legal, vom proceda în consecinţă” a declarat fostul prefect al Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.

Cookies