BAZAR

PCR…trăiește! Cine sunt membrii ilegaliști ai Partidului Comunist Român și ce planuri au aceștia

Partidul Comunist Român este, așa cum susține președintele Petre Ignatescu, o reînviere a Partidului Comunist Român format în 1921. Membrii PCR sunt mândri că sunt comuniști, îl consideră pe Nicolae Ceaușescu un geniu constructiv românesc și un martir, un conducător care a murit pentru țară. 

Am încercat să ne înscriem, incognito, în PCR. Pe site-ul PCR, npcr.ro, există un formular de adeziune sau o declarație de participare – „dacă ați fost membru de partid sau în UTC înainte de 1989”. Deși am încercat să descărcăm formularele, nu am reușit, așa că am sunat la numărul de telefon de pe site. Ne-a răspuns însuși președintele partidului, Petre Ignatescu. El ne-a spus să trimitem un e-mail prin care să spunem de ce dorim să ne înscriem, numele, vârsta și ne va trimite formularul. 

Acesta este e-mailul pe care l-am primit de la reprezentantului PCR:

„Ne bucură intenția ta de a fi împreună cu noi în lupta noastră pentru cauza socialismului și comunismului în România, binele tuturor.

Pentru a deveni membru trebuie sa faci urmatorii pasi. Completarea unei adeziuni dupa modelul din atasament.

Adeziunea trebuie insoțită de: copie act de identitate, o fotografie de legitimatie si 10 lei –taxa de inscriere(fotografia si copia CI poate fi transmisa si prin mail). Deci, primul pas ce trebuie făcut este completarea Adeziunii și validarea acesteia de către Comitetul national..

Pentru informații suplimentare sunați la tel 0745980663

Succes și să fie într-un ceas bun!

Cu salutari tovarasești

Petre Ignatencu Presedinte”

Ne-am exprimat și dorința de a avea o întâlnire cu membrii partidului, înainte de înscriere, iar președintele PCR a acceptat să se întâlnească cu noi. Petre Ignatenscu este taximetrist de profesie, așa că ne-am întâlnit în… taxiul dumnealui, în fața Teatrului Național. 

Nu a dorit, inițial, să mergem la sediul PCR. A spus că preferă să discutăm înainte să facem acest lucru. Petre Ignatescu a început o discuție despre doctrina comunistă, cât de mult bine face această ideologie și cât de mult rău face capitalismul, pe care l-a comparat cu „cancerul”.

Cu ce argumente a încercat Petre Ignatescu să ne convingă de faptul că ideologia comunistă este una bună:

„Eu am fost sportiv de performanţă, așa că stiu că orice lucru bun se face cu sacrificii. Asta a făcut Partidul Comunist și de asta este criticat: sacrificii pentru a ajunge la performanţele respective.”

„Care sunt crimele comunismului? Haideți să facem comparație cu regimurile dinainte și regimurile de după. Înainte, comuniștii au fost oprimați. Păi dacă fac același lucru și comuniștii, de ce te superi? Pot fi ele numite crime? Atunci și a celor dinainte au fost tot crime. Să-mi arate mie o închisoare construită de comuniști, un instrument de tortură adus de comuniști. Tu când ai pornit la luptă cu comuniștii nu ai pus în calcul că vei suferi? Că o să pierzi și o să stai în închisoare? Dacă e luptă politică și ei au luptat împotriva regimului comuniști. Partizanii aceia din munți, care erau anti-comunism, împușcau directori de școală. Ăia care au fost deținuți politici și-și ceri drepturi acum, să-și arate dosarul. Că făcuseră ei ceva, oricum.”

„În organismul nostru nu există părți componente care să concureze între ele – principiului de bază al capitalismului. În cancer, atât concurează celulele. Capitalismul nu are grijă de om, îi spune că e liber. Poate doar ăla care are predispoziție către furt reușește în capitalism.”

„Toți spun că aveau comuniștii ceva cu Biserica. Și să vedeți o poză cu ședința Marii Adunări Naționale. O să vedeți acolo Patriarhul și o mână de preoți.”

„Rolul pe care îl are președintele acum este de arbitru. Păi cum să fie președintele arbitru, când el trebuie să fie conducător? Poate să pedepsească el pe cineva? Păi dacă șeful nu poate pedepsi subordonatului, ce autoritate are? Autoritatea nu poate fi formală. Că oamenii pe președinte îl înjură.”

Ce spune președintele PCR despre Nicolae Ceaușescu: „Greșeala lui Ceaușescu a fost că a lăsat lucrurile să ajungă până acolo. Nu s-a prevăzut şi nu s-au luat măsurile necesare pentru ca momentul 1989 să nu existe. Nu numai Nicolae Ceauşescu e de vină pentru lucrurile negative. Ceaușescu a fost un conducător care a făcut istorie. Pe ăștia de acum, istorie îi face.”

Petre Ignatescu a făcut sport de performanță (kaiac-canoe), a fost subofițer MAI, în rezervă, și acum este șofer de taxi. Petre Ignatescu nu a făcut parte din PCR înainte de 1989. Și-a dorit asta, dar nu a mai apucat.

Cum s-a înființat actualul PCR

Primul lucru pe care Petre Ignatescu ni-l spune este că PCR nu a fost scos niciodată în afara legii. Însă nu este înscris în Registrul partidelor, deși reprezentanții PCR au încercat de nouă ori să-l înregistreze. 

La 19 martie 2010 s-a constituit Comitetul de Reorganizare a Partidului Comunist Român. „Ne-am făcut publicitate în ziar, asta era o condiție atunci când vrei să-ți înregistrezi un partid. Apoi am trimis scrisori la președinte, Parchet, Parlament, SRI să-i întrebăm ce părere au despre inițiativa noastră. Nimeni nu a spus ceva rău. Bine, președintele n-a răspuns. Dar până la urma nu ni l-au aprobat”, a declarat președintele PCR.

Supărarea lui Petre Ignatescu este că, după, 1989, PCR nu a putut continua. „Au rămas oamenii care au vrut să continue, nu ne-au permis celor care credeam în doctrină să continuăm.„, spune acesta.

Atribuțiile de membru de partid în actualul PCR

Dacă ne hotăram să ne înscriem în partid, Petre Ignatescu ne-a spus că în atribuțiile noastre va intra înființarea unui grup al tineretului și atragerea de noi membri. A precizat că trebuie să pară că inițiativa ne aparține nouă, nu altcuiva. 

În plus, trebuie să fim mândri de faptul că suntem comuniști, să nu jenăm cu asta și să nu negăm vreodată acest lucru. Asta este foarte important. Petre Ignatescu ne-a asigurat că nu facem nimic ilegal și că nimeni nu va avea nimic cu noi.

Simboluri comuniste, în sediul actualului PCR

După toate aceste discuții, Petre Ignatescu ne-a dus să vedem sediul PCR. A precizat că acea casă unde se întâlnesc comuniștii din România aparține unui partid prieten, Partidul Socialist Român. Casa se află pe strada Episcop Radu, nr. 31. O casă veche, nerestaurată, dar plină cu simboluri comuniste: tablouri cu Nicolae Ceaușescu, secera, ciocanul şi steagul Republicii Socialiste România. 

PCR a relansat celebrul titlu de presă din perioada comunistă, Scânteia. Ziarul Scânteia apare atât în format electronic, cât și print și se distribuie gratuit. Când l-am întrebat pe președintele PCR unde sunt distribuite aceste ziare, mi-a spus că „la trei chioșcuri de ziare, unul din Titan, la prieteni de-ai mei, oameni pe care-i cunosc”.

În ziarul Scânteia sunt publicate articole cu titluri ca: „Epoca Nicolae Ceaușescu – Grandioasa epopee a geniului constructiv românesc”, „Spovedania unor medici decorați de Patriarhul Daniel pentru că au refuzat să mai facă avorturi”, „Români, de ce v-ați bătut joc de adevăratul tezaur al țării?”, „Pentru cine am construit socialismul?”. 

Citat din articolul „Pentru cine am construit socialismul?”:

„Pe măsură ce românii se conving tot mai mult de superioritatea regimului comunist, în mass-media se intensifică propaganda deșănțată anticomunistă. Tinerilor li se inoculează ideea mincioasă că în cei 45 de ani de socialism nu s-a realizat nimic, nu s-a făcut altceva decât ca oamenii să fie băgați la închisoare.”

În plus, PCR tipărește și calendare cu poza lui Nicolae Ceaușescu pe ele:

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button