Patru reguli pe care nu e bine să le respecți în România

16 aug. 2022
2869 afișări
Patru reguli pe care nu e bine să le respecți în România
Patru reguli pe care nu e bine să le respecți în România

Se știe de când lumea și pământul că poporul român, din oricine s-ar trage el, că sunt dacii neînfricați, că sunt romanii cei cuceritori, poporul român așadar este unul CURAJOS. Și că nu suntem aici ca să ne spună nouă vreodată cineva ce să facem, pentru că oricum știm mai bine și pentru că nu ne calcă nimeni pe noi în picioare. Așa că nu purtăm centuri de siguranță, le ascundem pe sub scaun, și nu ținem nici copiii în scaune de mașină, pentru că ce li se poate întâmpla, și noi am mers fără scaune și uite că trăim.

Nu respectăm nici măcar steagurile roșii la mare

Ce dacă ei zic că sunt valuri și e periculos, noi știm mai bine și n- are cum să fie adevărat, ce, n-am mai văzut valuri, și oricum nu ne ducem departe, stăm aproape de mal, ce se poate întâmpla. E simplu, se poate întâmpla să mori, dar asta nu are cum să ni se întâmple nouă pentru că suntem neinfricați și ne tragem din daci și romani și Ștefan Cel Mare a învins turcii de câteva ori, nu mai vorbim despre Mircea Cel Bătrân.

Deci am decis, noi nu respectăm reguli, pentru că regulile sunt pentru fraieri. Sunt însă unele în cazul cărora respectarea e real interzisă, pentru că altfel atragi blesteme, sunt un fel de cu roșu în calendar, dar pe invers, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

  1. Nu ne oprim la semafor la galben. Niciodată. Dacă cumva un fraier în fața noastră se oprește, e obligatoriu să îl claxonezi non stop și să fluturi mâinile în geam, doar așa alungi ghinionul, altfel e foarte posibil să ai 7 ani de nenoroc și sărăcie, plus încă 2 de eșecuri în dragoste.

Luăm cadouri la educatoare, învățătoare, profesoare la toate sărbătorile legale sau mai puțin legale

2. Dacă cumva și-au exprimat direct dorința de a nu primi nimic cu aceste ocazii, nu le credem, tot cumpărăm, și dacă nu vor să primească, lăsăm cadourile în clasă, până la urmă ce mare chestie, e doar un gest, nu înțelegem de ce se supără în halul acesta. Și de ce să nu primești, e doar un voucher de 2000 de lei la mall, își ia și ea ce mai are nevoie prin casă. A îndrăznit cumva vreunul dintre părinți să nu dorească să participe? E, păi pe ăsta chiar îl punem la lista rușinii, s-a dus naibii și politețea și nu mai știm semnificația unui gest frumos.

Punem meditații cel mai târziu în clasa a 4 a, deși deja s-a depășit fereastra de oportunitate

3. Să învețe matematică, să rupă cartea, să intre la liceu, că nu degeaba am făcut mutație pe buletin când era mai mic să fie la școală bună. Ce contează că așa reușim doar să punem presiune pe copil, de clachează toți prin clasa a 12 a și distrugem toate școlile, pe cele pe care le credem bune pentru căne aglomerăm acolo și nu se mai poate învăța cum trebuie, pe celelalte pentru că fugim măncând pământul și le acoperim de stigmă

Parcăm oriunde
4. Că cine a mai inventat și prostia asta cu nu poți să parchezi lângă intersecție, dar de ce să nu poți, cine a stabilit că 50 de metri și nu 70 de metri, ia uite, se trezesc toți să ne învețe pe noi, oricum nu încurci pe nimeni. Și pe bune, acum plătim parcarea în centru? Păi nu mai bine dăm banii la foștii parcagii, că de ăia ne era frică, ne sparg cauciucurile, așa, ăștia de la primărie sunt aici pe banii mei și îmi mai iau și alții, dă o încolo de trerabă. Și oricum nu sunt locuri, să ne facă locuri de parcare, că dreptul mașinii mele e mai important ca orice altceva.

Bruxelles-ul, probabil și alte orașe, are periodic campanii în care încurajează oamenii să meargă pe jos. Pentru sănătatea lor, pentru sănătatea orașului, pentru sănătatea planetei, până la urmă. Imaginați-vă cum ar fi să vină cineva în România să ne zică să mergem pe jos. Pe banii noștri, gen.

Cookies