ȘTIRI

Patru morţi şi 12 răniţi, după ce un microbuz a intrat într-un tir staţionat, pe DN2

„Din primele noastre date rezultă că microbuzul cu număr de înmatriculare de Galaţi, în care erau probabil 17 persoane, a intrat în coliziune cu un camion de remorcă de Iaşi, staţionat în afara carosabilului sau pe carosabil, nu ştim exact unde, în acest moment, şoferul autotrenului fiind oprit deoarece avea o defecţiune tehnică, probabil o pană”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Iulia Fecioru.

Potrivit sursei citate, în urma accidentului 12 persoane au fost rănite, unele dintre acestea fiind în stare gravă. Unele dintre victime sunt încă încarcerate, fiind, de asemenea, patru persoane decedate, a mai precizat aceeaşi sursă.

Printre răniţi este şi şoferul camionului staţionat.

La ora transmiterii acestei ştiri, opt dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Urziceni, iar pompierii Detaşamentului Urziceni al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa lucrează pentru descarcerarea celolalte victime.

La ora actuală, DN 2 Buzău – Urziceni este blocat din cauza accidentului.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button