“Patrimoniu cu termopane” – Blocul Mirto din centrul Bucureștiului, cu fațada mediteraneană desfigurată. A fost casa unui demnitar țărănist, anihilat de comuniști I Interviu arh. Mădălin Ghigeanu

susținut de
11 mart. 2024
1230 Afișari
“Patrimoniu cu termopane” - Blocul Mirto din centrul Bucureștiului, cu fațada mediteraneană desfigurată. A fost casa unui demnitar țărănist, anihilat de comuniști I Interviu arh. Mădălin Ghigeanu
“Patrimoniu cu termopane” - Blocul Mirto din centrul Bucureștiului, cu fațada mediteraneană desfigurată. A fost casa unui demnitar țărănist, anihilat de comuniști I Interviu arh. Mădălin Ghigeanu

Trecem deseori pe lângă Blocul “Eduard Mirto” (strada General Gheorghe Manu nr. 2, colț cu Victor Emanuel), de lângă Piața Victoriei. Pare a fi doar un bloc interbelic reabilitat cu termopane și polistiren din greu, însă imaginea lui originală din Dosarul de Autorizare spune o cu totul altă poveste. Atât numele arhitectului, cât și cel al proprietarului, sunt două necunoscute pentru cei mai mulți dintre noi.

Imobilul a fost proiectat în anul 1940 de arhitectul italian Romano de Simon pentru avocatul și demnitarul țărănist Eduard Mirto (1881-1954), cel care a fost și ultimul proprietar al Palatului Maurice Blank, fost sediu al Ambasadei S.U.A la București.

Eduard Mirto a pierdut totul după instaurarea regimului comunist, a fost arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950 în “Lotul Foștilor Demnitari” și trimis la Sighet unde, cel mai probabil, a și murit.

Mai jos, interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu. Cu informații în premieră, punem cap la cap o poveste despre arhitectură, bogăție, politică și putere, dar și despre marii arhitecți italieni care au înfrumusețat Bucureștiul interbelic și profanarea estetică de azi a patrimoniului național prin “polistirenizare”.

Nimic nu a mai rămas din ornamentele fațadei Blocului „Eduard Mirto”. Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
Fațada Blocului „Eduard Mirto”. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Toate elementele decorative din proiectul original au fost distruse. Foto credit: Antoaneta Dohotariu.

Multe dintre lucrările lui Romano de Simon sale sunt astăzi monumente de arhitectură

Arh. Romano de Simon s-a născut la Târgovişte în ziua de 12 ianuarie, 1900, într-o familie din comunitatea de italieni stabilită în acest oraș. Tatăl său, Virgilio de Simon (1857-1934) era arhitect, familia fiind originară din Osoppo, nordul Italiei.

Romano de Simon a urmat cursurile Academiei Regale de Belle Arte din Parma, pe care a absolvit-o în anul 1922 cu “Licenza di Professore di disegni Arhitettonico”, echivalată în România cu Diploma de Arhitect. După absolvirea studiilor, revine în Târgovişte, unde predă desenul și limba italiană la Liceul Comercial.

A proiectat mai multe clădiri, multe dintre ele astăzi monumente de arhitectură, în București, Constanța, Ploiești, Târgu-Frumos, cele mai multe fiind realizate în Târgovişte (Casa cu Lei, Vila cu Turn Roșu, etc).

Informațiile sunt preluate din Dosarul de arhitect Romano de Simon, realizat de istoricul de artă dr. Oana Marinache. În perioada 1949-1968 arh. Romano de Simon a fost cadru didactic la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, Catedra de Desen, alături de arh. Gheorghe Simotta.

Arhitect Romano de Simon, Diploma de arhitect echivalată în România. Foto credit: arhivadearhitectura.ro, istoric de artă dr. Oana Marinache.
Arhitect Romano de Simon. Foto credit: arhivadearhitectura.ro, istoric de artă dr. Oana Marinache.
Blocul „Eduard Mirto” după reabilitare. Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
Foto credit: Antoaneta Dohotariu.

Arh. Romano de Simon  a proiectat Bazilica Romano-Catolică din Constanța (1885), un imobil de locuințe pe Intrarea Slăveşti, nr. 10 (București,1936), Biserica romano-catolică “Sf. Tereza” (Șoseaua Olteniței, București, 1936) şi Spitalul-Maternitate din Calea Griviței, nr. 258 (conform lucrării “Personalități ale Arhitecturii Românești, 1880-2010”, realizat de arh. Vasile Telea).

În anul 1940, arhitectul Romano de Simon proiectează blocul de locuințe de pe strada General Gheorghe Manu, nr. 2. din București, care i-a aparținut lui Eduard Mirto, avocat, ministru și om politic țărănist.

Eduard Mirto (1881-1954). Foto credit: Wikimedia.

Avocatul Eduard Mirto, deputat în primul Parlament al României Mari, a fost reales în majoritatea legislaturilor interbelice

Eduard Mirto (1881-1954) s-a născut la Brăila, a fost licențiat în Drept, magistrat în perioada 1907-1918 și avocat. Eduard Mirto a fost deputat în Primul Parlament al României Mari (1919) și a fost reales în majoritatea legislaturilor interbelice, cu contribuții deosebite la elaborarea legilor țării. Eduard Mirto a fost membru al Partidului Național Țărănist- Ion Mihalache și membru marcant al P.N.Ț – Iuliu Maniu. În anul 1935 se rupe de Partidul lui Iuliu Maniu şi pleacă în Partidul Frontul Românesc, condus de Alexandru Vaida-Voevod, un apropiat al Regelui Carol al II-lea. Eduard Mirto a deținut funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne și la Ministerul Industriei și Comerțului în guvernul lui Iuliu Maniu (1928-1930). În Guvernul P.N.Ț – Vaida-Voevod, a fost ministru al “Lucrărilor Publice și Comunicațiilor” (1932-1933). A fost arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, în “Lotul Foștilor Demnitari” (alături de un prim lot de 60 de persoane, ulterior acesta fiind completat cu alte câteva zeci de “elemente dușmănoase”), și închis la Sighet. Cel mai probabil, Eduard Mirto a murit la Sighet în anul 1954.

Blocul “Eduard Mirto” a fost naționalizat, cu toate cele 6 apartamente  ale sale

Numele lui Eduard Mirto l-am regăsit pe Lista imobilelor naționalizate, Decretul 92/1950, conceput “pentru a lua din mâna exploatatorilor un important mijloc de exploatare. În alcătuirea Decretului s-a ținut seama de următoarele criterii: Imobilele clădite care aparțin foștilor industriași, foștilor moșieri, foștilor bancheri, foștilor comercianți și celorlalte elemente ale marii burghezii”.

Caricatura lui Eduard Mirto, anii „30, semnată de Geo Dumitrescu. Foto credit: Historiarum.
Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
Foto credit: Antoaneta Dohotariu.

Însăși prezența cercurilor burgheze prezintă un pericol. Eu cred că ar trebui să ne gândim la toate jigodiile acestea”

Blocul din strada General Gheorghe Manu, nr. 2, cu 6 apartamente și un apartament pe strada Dionisie Lupu nr. 9, al căror proprietar era Eduard Mirto, au fost naționalizare.

Conform ”Memorialului Sighet”, problema arestării foștilor lideri politici interbelici a fost abordată pentru prima oară la nivelul P.R.M într-o ședință din 10 noiembrie 1949. Atunci, Ghe. Gheorghiu-Dej a lansat acest atac virulent:

Eu cred că ar trebui să ne gândim la toate jigodiile acestea, ele fac cuib prin însăși prezența lor. Însăși prezența lor prezintă un pericol. Cercurile burgheze știu că sunt liberi (sic.n.n) și probabil interpretează că îi lăsăm liberi pentru că ne temem de ei. Este timpul să-i arestăm pe toți conducătorii partidelor burgheze.

Eduard Mirto a fost proprietarul Palatului “Maurice Blanck”. În pragul izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial,  a închiriat impozanta construcție Ambasadei S.U.A

Nicolae Iorga îl caracteriza pe Eduard Mirto drept “un avocat cu deosebită reputație, vorbitor elegant, om dibaciu în a scoate pe cine încurcă pe Șef și om de o societate deosebit de apreciabilă”. În anul 1934, Eduard Mirto a cumpărat Palatul “Maurice Blanck” (proiectat de arhitectul elvețian Louis Pierre Blanc în stil neoclasic francez, în anul 1891), pe care îl închiriază Ambasadei Statelor Unite.

Eduard Mirto a fost ultimul proprietar de drept al impozantei construcții, până la venirea comunismului. Palatul Maurice Blanck din str. Tudor Arghezi a fost reședința unuia dintre cei mai importanți bancheri ai României moderne, Maurice Blanck, cofondator al Băncii Marmorosch Blank&Co (1864).

Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Marea surpriză vine din Dosarul de Autorizare, care ne arată că etajele 2 cu 3 comunicau între ele și constituiau un duplex incredibil. Totul îi aparținea lui Eduard Mirto”

B365.ro: Mădălin Ghigeanu, ce ne spun planurile acestui bloc despre stilul de viață al avocatului și politicianului Eduard Mirto?

Arh. Mădălin Ghigeanu: Din dosarul de autorizare reiese că la construirea blocului, în anul 1940, ministrul Eduard Mirto s-a asociat cu familia C. M și Michette Cristescu și cu Lucia N. Ivănescu. Au fost construite 6 apartamente in tot imobilul, 6 unități de locuit. Marea surpriză este dată de planurile din Dosarul de Autorizare care ne arată că etajele 2 cu 3 comunicau între ele și constituiau un duplex excepțional. Practic, Eduard Mirto locuia pe două niveluri. La etajul 2 există un megabirou, cu toate funcțiunile, iar la etajul 3 erau două dormitoare (unul pentru el și unul pentru soția sa, probabil), etajele comunicând între ele. Mai existau și alte camere pentru servitori. La parter sunt două garsoniere și un apartament de 3 camere, la etajul 1 este un megapartament de 6 camere, având înălțimi de 3 metri, iar etajele 2 cu 3 îi sunt dedicate exclusiv lui Eduard Mirto.

Planul etajului 2. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Planul etajului 3. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Foto credit: Antoaneta Dohotariu.

„Totul denotă un mod de gândire al spațiului într-un mod opulent”

Arh. Mădălin Ghigeanu: Exista o mega scară circulară amplasată lateral stânga ce urca până la etajul 3 unde se aflau 2 dormitoare foarte mari, 3 camere pentru servitori, un hol de așteptare, 2 băi plus o scară de serviciu. Este ceva incredibil. Totul este al lui, tot etajul 2 este un megabirou cu 3 camere, cu sufragerie, salon și bucătărie, camerele fiind de 3,4 metri. Înălțimea etajului 2 este de 3,40 m iar celelalte au 3 metri. Totul denotă un mod de gândire al spațiului într-un mod opulent, punând evident accentul pe zona de birou ce ocupa tot etajul 2 al imobilului. Nici nu vreau sa ma gândesc ce bibliotecă, ce tablouri, mobilier și alte lucruri de valoare ar fi fost în acest imens birou.

Plab subsol. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Plan parter. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
„Totul denotă un mod de gândire al spațiului într-un mod opulent, punând evident accentul pe zona de birou ce ocupa tot etajul 2 al imobilului”. Foto credit: Antoaneta Dohotariu.

B365.ro: Servitorii unde stăteau?

Arh. Mădălin Ghigeanu: În subsol sunt 7 camere pentru servitori, dar la etajul 3, Eduard Mirto și-a mai rezervat o cameră pe care scrie “Servitor”. Exista și o cameră pentru servitori pe nivel, în zona de dormitoare, dar și în subsol unde pesemne că stăteau servitorii angajați ai blocului: mecanici, femei de serviciu, șoferul, cel care lucra grădina, etc. Blocul a fost construit de constructorul italian Gio Bassa Bulliati, deci nu avem doar italieni arhitecți, ci și italieni constructori. În epocă li spunea” talieni” sau “taliați”.

Planul etajului 1. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Secțiune transversală. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
„Faptul că toate aceste stiluri de arhitectură coabitează într-un mod fericit într-o singură imagine reprezintă o caracteristică Bucureștiului interbelic”

B365.ro: De ce este special Blocul “Eduard Mirto”?

Arh. Mădălin Ghigeanu: Blocul este, în primul rând, o inserție urbană absolut excepțională. Imobilul a fost proiectat retras de la blvd. Lascăr Catargiu, iar modul în care arhitectul Romano de Simon tratează colțul este strălucit. Are o perspectivă pe colț foarte bine punctată și conturată cu o fațada cu decorațiuni. Accesul principal se face tot pe colț.

Blocul este lipit la calcan de un imobil de tip neoromânesc, care la rândul lui se alătură unei construcții foarte frumoase de tipul modernismului Art Deco, ceea ce susține ideea diversității stilistice a Bucureștiului interbelic. Faptul că toate aceste stiluri de arhitectură coabitează într-un mod fericit într-o singură imagine reprezintă o caracteristică Bucureștiului interbelic, o particularitate care s-a pierdut. După cel de-al Doilea Război Mondial am intrat într-o lungă și nefericită uniformitate stilistică.

Nu cred că imaginea mohorâtă, sordidul cenușiu al cartierelor – dormitor este dată de linia dreaptă și compoziția cubistă, ci de repetabilitatea șI monotonia stilistică ce caracterizează toată arhitectura românească de după război. În interbelic, arhitecții gândeau lucrurile cu totul diferit. Exista o versalitate stilistică, arhitecții compuneau în 4 stiluri diferite concomitent, tratându-le coerent. Această versalitate stilistică a dat bogăție și spectaculozitate orașului.

Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
Plan situație. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Plan încadrare. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
„Blocul mediteranean “Eduard Mirto” ar fi trebuit sa fie un exemplu de urmat, și nu un imobil mutilat stilistic”

Arh. Mădălin Ghigeanu: Blocul „Eduard Mirto” este realizat într-un stil mediteranean fără compromis. A şi fost proiectat în anul 1940, când moda arhitecturii mediteraneene ajunsese la apogeu. Nu găsim inserții de tip neoromânesc sau de alte facturi. Din păcate, decorația inițială a fațadei s-a pierdut în ziua de azi. Existau pe fațadă chiar și butaforii cu semnificații heraldice inventate, pe fațada dinspre str. Gheorghe Manu. Sunt elemente de arhitectură de tip mediteranean care au făcut mult bine Bucureștiului, au dat imaginea aceea bogată, au creat aceste Zone Istorice Protejate, cum au fost denumite mai târziu. Cel mai important lucru: cred că această arhitectură face o punte de trecere de la modelul neoromânesc – ornamentat și pitoresc și modernismul de tip Art Deco sau Bauhaus, preluând cate ceva de la fiecare. De la neoromânesc, preia ideea decorativismului pitoresc, iar de la moderniști, partiul funcțional. Dacă Bucureștiul nu ar fi avut aceste case de tip mediteranean, cred că ar fi fost mult mai sărac, iar dialogul între tradiționalismul neoromânesc și modernism ar fi fost mult mai brutal, mai abrupt. Blocul mediteranean “Eduard Mirto” nu intră în conflict cu vecinătatea, ci rezolvă în mod strălucit capul de perspectivă din zona complicată unde este amplasat. Ar fi trebuit sa fie un exemplu de urmat, și nu un imobil mutilat stilistic. Până la urmă, absolut toate aceste case de tip mediteranean se înscriu perfect în țesutul urban.

Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
„Toate elementele decorative care se găseau în proiectul original au dispărut. A rămas doar geometria simplă a blocului, care încă mai sugerează o volumetrie foarte rafinată”

B365.ro: Știm dacă această fațada a fost desfigurată de reabilitarea din ultimii ani sau s-a pierdut în timp?

Arh. Mădălin Ghigeanu: Din păcate, se vede clar că este o igienizare și o tratare simplistă a fațadei. Toate elementele decorative care se găseau în proiectul original au dispărut. A rămas doar geometria simplă a blocului, care încă mai sugerează o volumetrie foarte rafinată. Din nefericire, stilul mediteranean are și neșansa de a avea acele fațade realizate în metoda tip calcio vecchio sau stucco pe care mulți le-au distrus, îmbrăcându-le în polistiren. Perioada de polistirenizare a fațadelor a fost atroce, cum este și cazul blocului din capătul blvd. Dacia, proiect realizat de arh. Gheorghe Simotta. Toată decoraţiunea și textura frumoasă a fațadei au fost complet înecate în termoizolaţia de tip polistiren expandat. De altfel, este și ilegal să faci așa ceva, polistirenul este periculos, fiind foarte inflamabil.

Fațada Blocului „Eduard Mirto”. Foto credit: Arhiva PMB, dosar de autorizare fotografiat de arh. Mădalin Ghigeanu.
Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
„Italianul Carlo de Vella este poate primul dascăl al școlii de arhitectură din Țara Românească”

B365.ro: Cine au fost arhitecții italieni care au construit orașul? Arh. Romano de Simon este doar unul dintre ei, nu se vorbește însă despre aportul adus de alți mari arhitecți italieni la înfrumusețarea Bucureștiului.

Arh. Mădălin Ghigeanu: Trebuie să vorbim, în primul rând, despre Carlo/Karl Wahlstein/Valenstein care era, de fapt, italianul Carlo de Vella, primul profesor de arhitectură la Academia Domnească Sf. Sava, cel care va publica primul manual de desen și arhitectură (“Elemente de deseniu și de arhitectură”), în anul 1836, în 1000 de exemplare. Acest “și” însemna foarte mult, Carlo de Vella este, poate, primul dascăl al școlii de arhitectură din Țara Românească. De altfel, Academia Domnească Sf. Sava va genera intelectualitatea română de secol al XIX-lea în toate domeniile. A urmat o serie întreagă de arhitecți italieni, uitați sau mai puțin uitați. Trebuie menționați: Giulio Magni, Cesare Fantoli, Enzo Canella, Gaetano A. Burelly, Familia Bonomelli ( Francesco și George ), frații Emilio și Tulio Turconi, Victor Asquini, Mario Stoppa, familia Tonolla, familia Viecelli. Nu în ultimul rând, azi îl rememorăm pe Romano de Simon, cadru didactic si dascăl pentru arhitecți, la fel ca Victor Asquini sau „primul chemat”- Carlo de Vella, devenit prin germanizare Whlenstein sau mai pe românește Valștain. Sunt nume importante pentru istoria arhitecturii românești. Trei dintre ei, printre care și Romano de Simon, au fost și cadre didactice, profesori ai Școlii de Arhitectură româneşti.

Carlo/Karl Wahlstein/Valenstein era, de fapt, italianul Carlo de Vella, primul profesor de arhitectură la Academia Domnească Sf. Sava, cel care va publica primul manual de desen și arhitectură (“Elemente de deseniu și de arhitectură”’.
“Elemente de deseniu și de arhitectură”. Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
“Elemente de deseniu și de arhitectură”. Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
„Fiecare construcție este o operă unică, distinctă, irepetabilă. Fiecare clădire proiectată în acest stil a fost dedicată locului unde a fost realizată, integrându-se ireproșabil, atât stilistic cât și volumetric, în sit”

Arh. Mădălin Ghigeanu: În concluzie, nu pot sa nu remarc capacitatea acestui stil de a acoperi aproape toate programele de arhitectură ce s-au manifestat în perioada interbelică, vorbim acum de încă un bloc de locuințe de tip mediteranean. Vorbisem anterior de Blocul Florentin, construcție remarcabilă a arhitectului Alexandru Iliescu sau de blocurile Florescu și Ionescu ale arhitectului George Damian. Mai către nord, pe aceeași stradă, Lascar Catargiu, la nr 41, se află un alt imobil de locuințe, pesemne opera arhitectului Ion Giurgea, o lucrare de tip mediteranean, dar de altă factură.

Remarcăm însă că fiecare construcție este o operă unică, distinctă, irepetabilă. Fiecare clădire proiectată în acest stil a fost dedicată locului unde a fost realizată, integrându-se ireproșabil, atât stilistic cât și volumetric, în sit. Indiferent că au fost realizate imobile pentru programe de vile individuale, palate regale, blocuri de locuințe sau instituții, arhitectura mediteraneeană sau mauro-florentină de ‘rit spaniol’ asa cum o denumește Prof. Dr.arh. Augustin Ioan, această arhitectură a adus într-un răstimp scurt ‘cele câteva tușe care nu se lasă modelate, printr-un fenomen atipic de succes avem (alături de Modernism si Art Deco ) reprezentarea caleidoscopică a unor orașe care se străduiau, mai cu seamă în vechiul Regat, să părăsească starea de târg spre a și-o însuși pe aceea de metropolă  occidentală (1).

Blvd. Lascăr Catargiu. Foto credit: Antoaneta Dohotariu.
Foto credit: Antoaneta Dohotariu.

1 –Augustin Ioan si Ciprian Mihali – Identitatea Urbană, Editura Paideia, 2013, pag. 60

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies