Ideea primarului general Sorin Oprescu de a organiza în România Jocurile Olimpice de Vară 2020 a încolţit în mintea lui Dinu Patriciu, care îl elogiază pe edilul-şef al Capitalei într-un articol publicat în Adevărul.
Pentru omul de afaceri, simpla anunţare a candidaturii ar aduce ”imediat” investiţii în România. ”Am convingerea că oamenii de afaceri de aici şi de aiurea vor prelua din zbor oportunitatea. Motivaţia ar fi evident profitul, dar şi provocarea de a putea arăta că laşi ceva în urmă. Mărturisesc că aş fi unul dintre ei”, spune Patriciu, atrăgând atenţia asupra faptului că 70% din costurile directe sunt finanţate de Comitetul Olimpic Internaţional.
”De ce nu am fi prima ţară din Europa de Sud-Est, întâmplător fiind şi cea mai mare din zonă, care să organizeze jocurile olimpice? Spun unii că până în 2020 n-ar mai fi timp. Există ţări însă care în 10 ani şi-au triplat PIB-ul”, argumentează patronul trustului Adevărul.
În cadrul aceluiaşi editorial, Dinu Patriciu îi ia apărarea lui Sorin Oprescu şi în privinţa autostrăzii suspendate, pe care o cataloghează drept ”singura idee nouă şi deşteaptă despre creşterea acestui oraş, din 1935 încoace, de la planul de urbanism general al arhitectului Horia Creangă”.