BAZAR

Patriarhul Daniel, după tragedia din Colectiv:Arătăm prin rugăciuni că iubirea e mai tare ca moartea

Patriarhul Daniel, a spus, în cadrul unei slujbe oficiate la o mănăstire din Rădăuţi, că în sâmbăta pomenirii morţilor se roagă, în primul rând, pentru cei care au murit „într-o formă neaşteptată şi violentă” în clubul Colectiv din Bucureşti. El le-a spus miilor de credincioşi veniţi că, în primul rând, se roagă pentru tinerii care au murit „într-o formă neaşteptată şi violentă” în clubul Colectiv din Bucureşti, pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele lor, potrivit Mediafax, citat de libertatea.ro.

Patriarhul BOR a adăugat că se roagă şi pentru ca Hristos Domnul să aducă mângâiere sufletească şi multă consolare familiilor îndurerate. „Arătăm prin rugăciuni că iubirea e mai tare decât moartea, decât mormântul”, a spus PF Daniel, care a subliniat că cei pomeniţi simt în ceruri rugăciunile care se fac pentru ei pe pământ.

Patriarhul Daniel a făcut, în ultimele zile, mai multe declaraţii care au scandalizat opinia publică. Printre altele, el a declarat că „Lumea să vină la biserică, nu în club”, iar atunci când a fost întrebat de ce nu au venit preoţi să facă slujbe la locul tragediei de la Colectiv a avut un răspuns cel puţin surprinzător: „Nu ne-a chemat nimeni”. Ulterior, acesta și-a cerut scuze pentru respectivele declarații.

Vezi şi: Patriarhul Daniel, reacție nervoasă la înmormântarea femeii de serviciu de la Club Colectiv

            Biserica Ortodoxă Română îi cheamă pe credincioşi să se roage pentru pace

            Patriarhul Daniel, după tragedia din Colectiv: psihologia şi magia, pericole pentru societate

            BOR despre tragedia de la Colectiv: Nu puteam sfinţi ce nu există. Preotul nu putea veni neinvitat

            Patriarhul Daniel se deplasează cu antemergător din partea Poliţiei. REACȚIA BOR

În urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, 39 de oameni au murit şi peste 150 au fost răniţi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button