BOR: Suntem împotriva proiectului Roșia Montană. Se distruge regiunea pe vecie

de:
18 sept. 2013
0 Afișari
BOR: Suntem împotriva proiectului Roșia Montană. Se distruge regiunea pe vecie

„Se împlinesc zece ani de când Sfântul Sinod şi-a exprimat public punctul de vedere împotriva proiectului Roşia Montană. Creaţia, mediul sunt dar de la Dumnezeu care trebuie prezervat. Sunt aceste probleme de patrimoniu, care în viziunea celor care au iniţiat proiectul, ar trebui să dispară. Nu mai vorbesc de frumuseţea divină a acestui loc. Punctul de vedere al Sfântului Sinod s-a bazat pe poziţia Academiei Române. Şi în acest moment, poziţia Bisericii este neschimbată din acest punct de vedere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, citat de Realitatea.net.

„Constatăm că nicio autoritate a statului nu-şi asumă responsabilitatea pentru gravele probleme de mediu şi patrimoniu. Sunt discuţii care nu vin şi cu soluţii. Trebuie să existe o dezbatare serioasă despre ceea ce va fi la Roşia Montană. Nu suntem împotriva dezvoltării economice a României, dar nu trebuie să distrugem acea regiune pentru vecie. Degeaba ne caută politicienii români, aici nu e nimic de negociat, doar dacă se schimbă situaţia radical”, a adăugat Stoica.

Cookies