Păstura de albine: 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre acest aliment-minune

de:
06 aug. 2019
9 Afișari
Păstura de albine: 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre acest aliment-minune

Ai primit și tu recomandări de a face o cură cu păstură de albine dar nu știi exact ce este și la ce folosește acest produs? 

Iată 10 de lucruri esențiale pe care ar trebui să le știi înainte de o consuma: 

  1. Ajută la regenerarea ficatului. Păstura de albine joacă un rol esențial în stimularea capacității de autoreglare hepatică, refacerea țesutului hepatic și detoxifierea organismului.

  2. Este un produs superior polenului. Acest aliment este, practic, un polen îmbogățit, fiind rezultatul fermentației acestuia (proces de fermentație care durează aproximativ 3 luni) în interacțiune cu enzimele adăugate de albine. Acest produs rezultat are o eficiență considerabil mai mare și mai rapidă decât cea a polenului (valoare terapeutică şi antibiotică de 3 ori mai mare).

  3. Este ideală în curele de detoxifiere. Datorită conţinutului său bogat în seleniu, aceasta este ideală în curele de detoxifiere a organismului, ajutând, totodată, la creșterea imunității acestuia.

  4. Ideal pentru creșterea imunității la copii. Datorită complexului de vitamine și capacității de a întări sistemul imunitar, dar și a proprietăților sale antivirale, pastura este considerat un aliment ideal pentru copii. Dacă nu există reacții alergice la acest produs, este recomandată consumarea lui în special în perioadele reci ale anului.

  5. Poate fi folosită în tratarea a zeci de afecțiuni. Pe lângă bolile digestive și hepatice, păstura de albine este folosită cu succes ca remediu naturist pentru zeci de alte boli, precum: anemii, afecțiuni urinare, arterioscleroză, colesterol, probleme circulatorii, etc

  6. Prin procesare, calitățile sale nutritive se reduc considerabil. Este recomandat consumul acestui produs într-o formă cât mai brută, deoarece, prin procesare, proprietățile sale nutritive, antivirale și antibiotice sunt diminuate semnificativ.

  7. Conține un complex de vitamine, acizi lactici și aminoacizi esențiali. Păstura de albine este recunoscută ca fiind un produs bogat atât în vitamine (A, B, C, E şi K), și în enzime și minerale (magneziu, calciu, fier, seleniu, sodiu, zinc, potasiu, fosfor. cât și în aminoacizi esențiali

  8. Este un produs care se perisează greu. Păstrarea păsturii de albine se face în recipiente fără aer, care vor fi depozitate într-un loc răcoros și ferit de umezeală și de lumina soarelui. Conservarea acestui produs este relativ simplă, păstrându-și proprietățile intacte în temperaturii de până la 20 de grade. Păstrată în condiții optime, păstura poate fi stocată pe o perioadă foarte lungă de timp (aproximativ 17 ani).

  9. Poate fi cumpărată sub mai multe forme. În magazinele de specialitate păstura este comercializată sub diferite forme; de la cea în fagure, până la păstura uscată, fagurele cu păstură în miere, sau amestecuri. În funcție de cantitatea și forma sub care este comercializată păstura prețul poate varia (între 37 – 119 lei).

  10. Consumul ei se face fie ca atare, fie împreună cu alte alimente. Poate fi consumată ca atare sau amestecată cu alte alimente – precum iaurtul, pâinea sau cerealele Deși are un gust plăcut (dulce-acrișor), copiii resping de cele mai multe ori consumul ca atare a produsului, de aceea este recomandată amestecarea păsturii în diverse alimente cu care ei sunt obișnuiți.

 

Cookies