Paștele în București, aprilie 2022

Oare ne-am născut ieri și azi? Atâta pace nu am mai găsit de ani de zile în București

De dinainte de Pandemie. Fără mașini, fără oameni pe străzi. Tihnă. Timp să înflorească pomii, timp să cânte în voie cintezoii. Dacă stăm să ne gândim mai bine e timpul falsei speranțe, dar e ca un drog. Avem război la doi pași de București. Avem un Tiran la trei pași de București. Avem genocid la doi pași de București. Bucureștiul e gol. Absența noastră de pe străzi crează în mintea tuturor sentimentul că voi face și voi drege. În fapt niciun viteaj acum nu e decât utopie. Golul de pe străzi e plin de mistica faptelor care vor fi. Dar mai ales de fapte bune și rele care nu se vor întâmpla niciodată. Creăm false speranțe în spatele cozonacului, oului roșu, mielului biet, stăm la geam sau la un vin și credem că vom stăpâni noi cu speranțele noastre golul de pe străzi. Noi cu mașina noastră cea nouă, noi cu casa visată, noi cu imbecilitățile noastre, noi cu relele și bunele pe care le punem la cale.

Da, golul străzilelor din zilele de Paște su umple cu speranțele pe care le proiectăm, le visăm, le gândim

Figurine de ceară, speranțele astea, idealuri de doi lei. Bucureșteanul aparent nu e pe străzi, dar pe străzi fantomatice sunt speranțe, iluzii, fugi, claxoane, răzbunări. Tot soiul de din astea, cum se numesc, umbre ale gândului, închipuiri, fumuri de țigară. Alcătuiri de o clipă. Cu ele venim la serviciu de miercuri încolo, pe ele le invocăm, după ce stăm ore-n șir la Comarnic pe DN1.

Dar până atunci, orașul e gol. Respiră. Berze, Inorogi pot pluti lin peste București

Sunt singurele vietăți ce-și dau coate prin aer, cu iluziile și fantomele gândurilor noastre. Vom fi mai bun după Paștele ăsta? Nu. Dar este un moment de răgaz, în care ne transformăm în fum de țigară, în gând, în invizibil. În care ne tolerăm, fără să ne înghițim. E atât de curat Bucureștiul. Bucureștiul iubirilor, Bucureștiul clădirilor abandonate, Bucureștiul cerșetorilor. Bucureștiul paraginei, bucureștiul ciorilor, Bucureștiul bătrânilor, Bucureștiul puștilor, Bucureștiul mafioților, Bucureștiul corporatiștilor, Bucureștiul gropilor, Bucureștiul poluat, Bucureștiul oengiștilor, Bucureștiul pierde verilor, Bucureștiul infractorilor, Bucureștiul tuturor, numiți sau nu. E gol de oameni, e plin de năluci, pentru că toți aceștia pe asfalturile, în blocurile, pe macadamurile, pe trotuarele, în mallurile își proiectează năluca de gând. Și nălucile astea vor să și le pună în practică când se întorc.

Paștele le tolerează pe toate. Sunt fumuri de țigară. Prezențe fără corp

Pufăieli. De miercuri în colo nu mai e nimic. Proiecții, fumuri, fantome vor fi izgonite din acest Paradis. Vine Omul să-și împlinească visul. E-n primele zile ca după orice Geneză, Tiranic. Vine bucureșteanul și se împiedică de alt vis tiranic. Al altui bucureștean. Și-ncepe babilonia de mașini, glasuri, sirene de Poliție, sirene de Ambulanțe. Vine omul să-și facă visul. Stătuți în cozonac, în binele vinului, în șuguiala mielului vin bucureștenii și își amintesc de Paște doar pentru că nu-și por împlini iluziile create în zilele de Paște. Și-ncepe poluarea, aglomerarea, nici picătură de iluzie nu mai rămâne.