Pași optimiști pentru extinderea Magistralei 3 spre Militari Residence, în Chiajna. Mai multe documente au ajuns pe masa MT, vor exista și consultări publice

09 sept. 2026
3195 afișări
Pași optimiști pentru extinderea Magistralei 3 spre Militari Residence, în Chiajna. Mai multe documente au ajuns pe masa MT, vor exista și consultări publice
Pași optimiști pentru extinderea Magistralei 3 spre Militari Residence, în Chiajna. Mai multe documente au ajuns pe masa MT, vor exista și consultări publice | Sursa foto: PMB - Facebook

Proiectul pentru extinderea Magistralei 3 de metrou spre Chiajna, realizat de un inginer Metrorex, a parcurs mai multe etape importante.

Mai multe documente pentru extinderea Magistralei 3, pe masa MT

Proiectul „Dezvoltarea rețelei de metrou în zona București-Vest – Extensia Magistralei 3” este realizat de Georgel Simion, inginer Metrorex.

Dragoș Orheanu, consilier local (PSD) la Chiajna a prezentat noutățile printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Cererea de finanțare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a fost certificată și transmisă Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin platforma MySMIS 2021, pentru analiză și evaluare, potrivit Club Feroviar.

În plus, consilierul spune că Metrorex l-a informat că părțile implicate au ajuns la un acord pentru încheierea Protocolului de Asociere necesar dezvoltării proiectului. Protocolul se află acum pe circuitul de semnare la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

În paralel, Metrorex lucrează la documentația necesară pentru achiziția Studiului de Fezabilitate.

După semnarea contractului și emiterea ordinului de începere, realizarea SF este estimată la 26 de luni. Ulterior, documentația va parcurge etapele de avizare și aprobare necesare pentru constituirea obiectivului de investiții.

Un lucru important pentru comunitatea noastră: Metrorex confirmă că vor exista și etape de consultare publică pe parcursul dezvoltării proiectului, inclusiv în cadrul procedurilor de urbanism și de mediu, menționează consilierul.

Trei variante pentru extinderea Magistralei 3 spre Chiajna

Extinderea Magistralei 3 de metrou spre cartierul Militari Residence din comuna Chiajna și spre Bragadiru se va realiza pe baza proiectului lui Georgel Simion, inginer de la Metrorex.

I-a venit ideea în mai 2023, în cadrul evenimentului „Conferințele Club Feroviar”. Revenit la București, s-a înscris în audiență la Primăria Sectorului 6. A urmat o vizită pe teren, alături de un consilier.

Apoi, angajatul Metrorex a plătit din salariu un operator de dronă și a făcut o filmare a întregii linii care ieșea de la Preciziei și a conexiunilor acesteia cu rețeaua feroviară.

În documentul întocmit de acesta, se arată că Magistrala 3 dispune de încă 0,3-0,4 km de linie simplă și 1 km de linie dublă în prelungirea stației de metrou Preciziei, pe Strada Preciziei, adică un total de 1,3 km de linie construită.

Pe aceasta se poate extinde circulația metroului, cu trei variante:

  • extinderea metroului prin subtraversarea centurii Bucureștiului;
  • extinderea metroului în parteneriat cu Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, făcând legătura cu inelul feroviar al Capitalei, de unde se pot construi mai multe stații pe modelul PO Parc Mogoșoaia de pe Magistrala 700;
  • crearea unui nod intermodal pe modelul celui de la Străulești, pe Magistrala 4.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies