Pască uriașă, pregătită într-un parc din Capitală

de:
27 apr. 2013
0 Afișari
Pască uriașă, pregătită într-un parc din Capitală

Pasca, cu o lungime de 15 metri, va fi pregătită, sâmbătă, în Parcul Național, din Capitală, informează Primăria Sectorului 2.

Pasca va fi pregătită începând cu ora 10.00 şi până în jurul orei 13.00, bucureştenii fiind aşteptaţi să guste din produs, dar şi să urmărească prepararea lui.

Pentru pasca-record, vor munci, la foc continuu, cinci gospodine din Moldova, venite din Botoşani, care vor folosi peste 200 de kilograme de făină, zeci de kilograme de brânză de casă şi stafide.

De asemenea, în patru cuptoare, vor fi pregătiţi cozonaci tradiţionali. Bucureştenii se vor mai delecta şi cu alte preparate alese, pregătite chiar sub ochii lor, precum: mici, cărnuri afumate, prăjituri de casă, plăcinte ardeleneşti şi preparate din carne de miel.

De la Târgul de Paşte, care se va derula în Parcul Naţional până pe 4 mai, nu vor lipsi: ouă încondeiate, vinuri alese, brânzeturi, Kurtos Kalacs, turtă dulce şi exponate lucrate manual de meşterii populari.

Tot în Parcul Național va fi organizată şi o expoziţie cu vânzare de iepuraşi, păsări exotice, păuni, fazani, găini şi porumbei.

Cookies