Păsări la război: după asaltul ciorilor din Cișmigiu, o găină atacă Pentagonul

02 feb. 2022
503 Afișari
Păsări la război: după asaltul ciorilor din Cișmigiu, o găină atacă Pentagonul
Oana Titică

Bună dimineața din București, România, probabil ultima țară rămasă în care e obligatorie masca pe stradă. Sper că aveți o zi bună, iar în caz contrar, vă invit să ne clătim împreună ochii cu știrile păsărești ale ultimelor zile, ca să vedem că întotdeauna se poate mai rău sau, cel puțin, mai dubios.

Borș la Pentagon

La începutul acestei săptămâni, o găină a fost prinsă dând târcoale clădirii Pentagonului. Există, desigur, posibilitatea ca aceasta să fi fost programată de Rusia să extragă secretele americanilor, dar cel mai probabil – pentru că așa e sufletul găinilor – voia să meargă undeva să facă scandal, pentru că la ea la fermă se plictisise și deja se certase cu toată lumea.

Este evident că angajații Pentagonului nu au crescut la țară în vacanțe, altfel și-ar fi dat seama din privirea psihopată a găinii (nu cunosc găina în cauză, dar toate au aceeași privire de asasin KGB) că aceasta doar plecase în recunoaștere să își recupereze soțul la care sa cotcodăcească în continuare.

La țară în România, cotcodăcitul isteric ar fi continuat toată ziua, cu posibile două deznodăminte –  cocoșul va fi cedat nervos și o va fi bătut până ce – la propriu – îi săreau fulgii sau cand proprietarul ogrăzii va fi cedat nervos și va fi luat găina pe sus în scopul de a-i da o a doua viață, una gastronomică, alături de câțiva morcovi și un păstârnac. Însă probabil băieții de la Pentagon n-au tăiat o găină în viața lor, ca să le dea prin cap a doua variantă, așa că mă ofer să le dau numărul bunicii mele, care la 86 de ani poate să asasineze o găina cu o singură mână, în timp ce cu cealaltă croșetează un pulover. La limită, bunica poate deveni și președintele Americii după ce le face băieților de la Pentagon supă, având oarecum câteva skill-uri peste actualul conducător SUA.

Săptămâna păsărilor

Rămânem în registrul ornitologic și trecem la capitolul ‘ciorile din Cișmigiu‘, cărora le-au fost dedicate 500 000 lei din bugetul Primăriei. Dintr-o postare laudativ-crizată a primarului Nicușor Dan, aflăm că de fapt ne-am făcut-o cu mâna noastră. ‘În anul 2021 am introdus în buget, prima oară, o secțiune de bugetare participativă, adică o parte din buget să fie decis de cetățeni pe bază de concurs de proiecte. Unul dintre proiectele care a câștigat a fost cel care caută o soluție pentru miile de ciori din Cișmigiu, bucureștenii fiind deranjați de mizeria pe care acestea o fac la locurile de joacă, pe bănci, pe alei, pe statui.’, a explicat el pe Facebook.

Din aceeași postare aflăm că 50 000 -100 000 lei din suma respectivă se vor duce către un STUDIU al problemei, care studiu să vină cu o SOLUȚIE. Pentru aceia dintre noi care în zilele respective congelau verificând aplicația CMTEB să afle ce țeavă a mai explodat și dacă iar se vor spăla cu apă înghețată la părțile sfinte ale corpului, aceste destinații ale banilor sunt cel puțin interesante. Am rezolvat problema cu spitale în care nu avem căldură? Infrastructura? 

În fine, am două mențiuni aici:

1) Oare putem depune și noi solicitări la Primărie pentru efectuarea unui studiu localizat, de pildă în fața blocului meu, unde o familie numeroasă de porumbei și-a făcut casă și, de fiecare dată când ies din scară, progeniturile sunt fix la ora de mers la toaletă, iar rezultatul ajunge pe câinele meu? Dumneavoastră ați încercat vreodată să scoateți 100g de găinaț scurs pe blana unui golden retriever? Știți ce greu e? Nu ne poate ajuta Primăria cu măcar o parte din banii ăia de studiu ca să facem o cercetare în acest sens?

2) Dacă, totuși, vă hotărâți să faceți altceva cu banii ăia de studiu, gen ajutat bătrânii, spitalele etc, v-o pot trimite GRATUIT pe bunica menționată mai sus să efectueze un studiu, plus că poate veni cu celelalte prietene octogenare, toate cu abilitatea de a trimite o pasăre pe lumea cealaltă în 5 minute maxim. Consider, deci, că acest grup geriatric ar putea rezolva problema ciorilor din Cișmigiu în cel mult o săptămână. Doar să le dați bani de autobuz.

Nota B365.ro Când păsările vor fi și mai apucate de-atât, atât de apucate că vor porni Apocalispa Birdy, ne vom refugia în buncărul pregătit pentru apocalipsa curentă și vom o citi pe Oana

Cookies