Aplicația de navigare Waze afișează înainte de intrarea în Pasajul Unirii limita de înălțime de 3,5 m. Această informație adăugată a fost sesizată inițial de un șofer care a postat pe grupul ”Info Trafic”.
”După ce au rămas câțiva blocați în pasaj, s-au gândit să pună și pe Waze…să ai timp de gândire”, comentează autorul postării.
Pe 23 decembrie 2022, o persoană a murit și alte 21 au fost rănite, după ce un autocar străin cu 47 de turiști greci a intrat din plin în limitatorul de viteză metalic care se află montat înaintea intrării în tunel.
Începând din septembrie, după redeschiderea Pasajului Unirii, care traversează centrul Capitalei, mai multe vehicule mari, camioane, TIR-uri, autocare, au rămas blocate în limitatoriul de viteză de 3,5 m sau chiar în tunel.
Autoritățile au calificat incidentele ca lipsă de atenție a șoferilor care nu au remarcat/luat în seamă marcajele din intersecții sau de dinaintea pasajului, astfel încât să evite intrarea, motiv pentru care au fost amendați.
Un singur incident a ridicat semne de întrebare: un camion care a trecut de limita de viteză de 3,5 m, dar a rămas blocat în pasaj.
Oamenii și presa s-au întrebat dacă a fost schimbată înălțimea pasajului, însă, până în acest moment, nu există un răspuns oficial în acest sens.
Singura suspiciune este că sistemele de ventilație montate au coborât cu câțiva centimetri nivelul pasajului, concluzie care reiese din confruntarea mai multor informații.
Un alt incident petrecut în Pasajul Unirii care nu are legătură cu limita gabarit a fost, în octombrie,când o mașină care a ars în pasaj.
Îți recomandăm și: