Pasajul subteran de la Piaţa Sudului a primit aviz de la Uniunea Europeană. VEZI PROIECTUL

de:
21 sept. 2011
2 Afișari
Pasajul subteran de la Piaţa Sudului a primit aviz de la Uniunea Europeană. VEZI PROIECTUL

Primăria Capitalei vrea să construiască pasajul rutier subteran de la Piaţa Sudului cu fonduri UE nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Astfel, municipalitatea va suporta din bugetul local doar cheltuielile neeligibile şi valoarea TVA. Primul aviz favorabil a fost dat deja de autorităţile europene.

„Studiul de fezabilitate a fost avizat deja. Urmează acum să trimitem şi proiectul tehnic, conform procedurii. Avem la dispoziţie şase luni pentru a prezenta proiectul”, a precizat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcţiei Transporturi şi Sistematizarea Circulaţiei din cadrul Primăriei Capitalei.

Pasajul subteran se va realiza pe direcţia Calea Văcăreşti – Str. Niţu Vasile şi va avea o lungime de 356 de metri, din care rampa spre Văcăreşti, 111 metri, iar rampa spre Niţu Vasile 85 de metri. Lungimea în subteran va fi de 85 de metri, iar înălţimea de 5 metri. Rampa spre Niţu Vasile va fi o rampă unică având câte două benzi de circulaţie pe sens. Rampa spre Calea Văcăreşti va fi formată din două rampe independente, câte una pe fiecare sens de circulaţie, fiecare rampă, având câte două benzi.

Pe direcţia strada Niţu Vasile-Calea Văcăreşti de o parte şi de alta a pasajului rutier vor fi realizate şi pasaje pietonale. În plus, va fi construit şi un pasaj subteran pietonal care va face legătura între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai de pe Șos. Olteniţei.

Pe lângă pasajele pietonale subterane, proiectul mai cuprinde şi lucrări de deviere a canalizării. De asemenea, vor fi asigurate patru benzi pe sens în giratoriul Calea Văcăreşti – Şoseaua Olteniţei -Niţu

Valoarea totală a proiectului este de 128.563.163 lei (30, 2 milioane euro) cu tot cu TVA. „Deocamdată nu ştim exact care va fi costul lucrării ce va fi suportat prin finanţarea nerambursabilă, pentru că nu ştim exact care cheltuieli vor fi declarate eligibile. În proiectul pasajului mai sunt incluse nişte pasaje pietonale subterane care nu ştim sigur dacă vor fi eligibile pentru finanţarea europeană”, a mai precizat Ion Dedu.

Odată începute, lucrările de construcţie a pasajului ar trebui să dureze doi ani.

Cookies