Pasajul Muncii va fi gata în decembrie. VEZI STADIUL LUCRĂRILOR

de:
13 sept. 2011
0 Afișari
Pasajul Muncii va fi gata în decembrie. VEZI STADIUL LUCRĂRILOR

„În decembrie Pasajul Muncii va fi gata. Nu va fi terminată linia de tramvai de la suprafaţă, însă în pasaj se va circula normal”, a explicat Mădălin Dumitru, director general al Direcţiei de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei.

Primarul general, Sorin Oprescu, s-a arătat nemulţumit de întârzierea lucrărilor. „Sunt puţin întârziate lucrările. Ne-au ţinut cam mult pe loc. Constatăm însă că se circulă bine şi pe o bandă, se circulă disciplinat. Aş dori însă ca până la sfârşitul anului să terminăm”, a spus edilul-şef.

Reabilitarea Pasajului Muncii a început în luna decembrie a anului trecut. Până acum a fost refăcută structura de rezistenţă a pasajului, hidroizolaţia pasajului, iar la suprafaţă a fost amenajat un mic parc şi o fântână arteziană. În prezent se lucrează la supralărgirea bretelelor laterale de lângă pasaj la două şi respectiv trei benzi pe sens în funcţie de segment, dar şi la trotuare şi la reabilitarea interioară a pasajului prin placare cu materiale estetice şi fonoabsorbante.

Costul investiţiei este de aproape 10 milioane euro (40,89 milioane lei)şi va fi suportat integral din bugetul local.

Pasajul Muncii a fost construit în 1985 şi face legătura între Șoseaua Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, Bulevardul Dacia şi Bulevardul Basarabia.

Cookies