Pasajul Domnești, tot mai aproape să fie gata. A fost închis cercul giratoriului suspendat | VIDEO

13 oct. 2021
320 afișări
Pasajul Domnești, tot mai aproape să fie gata. A fost închis cercul giratoriului suspendat | VIDEO
Pasajul Domnești, tot mai aproape să fie gata. A fost închis cercul giratoriului suspendat | VIDEO. Sursă foto: Captură/ Irinel Ionel Scriosteanu

Încă o etapă importantă pentru Pasajul Domnești a fost încheiată. A fost închis cercul giratoriului suspendat peste Centura Capitalei. Imagini surprinzătoare filmate din dronă.

Pasajul Domnești, tot mai aproape să fie gata. A fost închis cercul giratoriului suspendat | VIDEO. Anunțul despre Pasajul Domnești a fost făcut de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Pasajul Domnești, tot mai aproape să fie gata

S-a încheiat încă o etapă importantă pentru Pasajul Domnești. Acesta este tot mai aproape să fie finalizat. Marți, 12 octombrie 2021, s-a montat ultima grindă principală care închide tablierul metalic al giratoriului suspendat peste Centura Capitalei.

Reamintim că, în noaptea de 26 spre 27 septembrie 2021 s-au montat grinzile principale pentru pasaj, peste Centura Capitalei. În ultimele s-au montat și grinzile principale peste linia feroviară, potrivit anunțului făcut de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Recomandăm și: Se închide circulația pe Centura Capitalei, temporar. Se montează grinzile metalice pentru Pasajul Domnești

A fost închis cercul giratoriului suspendat

Sursă foto: Captură/ Irinel Ionel Scriosteanu

Ce mai este de făcut la pasaj? Mai sunt necesare lucrări la rampele de coborâre și urcare dinspre București și Domnești, dar și rampele dinspre A1 și dinspre Bragadiru.

Recomandăm și: Centura București: Se lucrează la realizarea piloților la Pasajul Berceni

Stadiul fizic al Pasajului Domnești este de aproape 45%.

În vara lui 2020 au fost reluate lucrările la pasajul de la Domnești, peste Centura Capitalei, după aproximativ doi ani de blocaje continue. Ultima problemă cu pasajul a fost intrarea în insolvență a constructorului principal: STRACO. Subcontractorul Tracon a preluat sarcinile șantierului și sarcinile lucrărilor la pasaj.

În anul 2018 au demarat primele lucrări la pasajul de la Domnești. Start-ul lucrărilor s-a dat în baza unei autorizații de construire parțială. Restul proiectului s-a blocat din mai multe cauze:

  • proiectul tehnic a trebuit să fie complet refăcut față de proiectul scos la licitație. Acest lucru s-a întâmpalt deoarece Primăria Capitalei a cerut lărgirea zonei pasajului Domnești pentru a fi amplasată o linie de întoarcere a tramvaiului;
  • cu o mare dificultate au fost relocate utilitățile;
  • expropierile inițiale și expropierile cele suplimentare (ca urmare a modificării proiectului) au fost realizate cu o mare întârziere;
  • intrarea în insolvență a constructorului.
Cookies