Pasajul de la Pipera va fi dat în folosinţă în octombrie, anunţă Oprescu

de:
31 mai 2011
1 Afișari
Pasajul de la Pipera va fi dat în folosinţă în octombrie, anunţă Oprescu

Pasajul de la Pipera va fi dat în folosinţă din octombrie, aşa cum am promis bucureştenilor. Fiecare partid va dori să îşi însuşească podul, dar acesta este al bucureştenilor. Să îşi ia la revedere că îşi asumă vreunul acest pod, noi l-am făcut, l-au gândit la vremea respectivă, s-au chinuit şi oamenii ăia, ne-am chinuit şi noi, cu toţii, inclusiv constructorul, care este actorul principal, iată că a ieşit foarte bine. Podul este al bucureştenilor şi, dacă vor să şi-l ia în proprietate, să vină să le dau brelocuri, am brelocuri pentru toţi, şi pentru PDL şi pentru ceilalţi care doresc să şi-l asume”, a spus primarul Sorin Oprescu, la Pasajul Basarab, unde a participat la primele teste cu încărcare ale podului hobanat.

Proiectul vizează lărgirea la şase benzi a Şoselei Pipera, faţă de două câte sunt în prezent, între Calea Floreasca şi Calea ferată Bucureşti – Constanţa şi construcţia unui pasaj prin care să se realizeze supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu, pe de o parte, şi a Căii Floreasca, pe de altă parte.

Supralărgirea Şoselei Pipera va facilita accesul în zona de nord a Capitalei dinspre viitoarea autostradă A3. Drumul va avea lungimea de 1,52 kilometri şi lăţimea de 34 de metri.

Sursa: Mediafax

Cookies