ESENTIAL

Pasajul de la Mihai Bravu are un nou constructor. Când va fi gata proiectul

Sorin Oprescu a anunțat că municipalitatea a ales un alt constructor pentru Pasajul Mihai Bravu – Văcărești, după ce constructorul inițial, firma Romstrade a lui Nelu Iordache, a intrat în faliment. În urma procedurii de selecție de tip licitație restrânsă accelerată, municipalitatea a ales firma Astaldi, care va primi de la Primăria Capitalei 29 de milioane de euro, plus TVA, pentru a termina podul de la Văcărești.

Primăria a demarat procedura desemnării unui nou constuctor la Mihai Bravu încă din luna mai, iar ofertele au fost deschise la mijlocul lui iunie, însă lentoarea procedurii legale din domeniul achizițiilor publice a făcut ca noul constructor să poată începe lucrările abia acum, la începutul lui septembrie. 

Italienii de la Astaldi sunt prezenți în România prin mai multe lucrări de infrastructură. Astaldi este și parte a consorţiului care construieşte Magistrala 5 de Metrou alături de FCC Construccion, AB Construction şi Delta ACM. 

Valoarea estimată a contractului este, conform anunţului de licitaţie, de 126,9 milioane de lei fără TVA, adică 29 de milioane de euro. Finanțarea pentru acest proiect va proveni, în întregime, de la bugetul local al Primăriei Municipiului București. Termenul de finalizare este de de 15 luni de la încheierea contractului, adică începutul anului 2015. 

Istoricul proiectului

Proiectul a fost oprit de mai multe ori de la începutul anului 2011 şi până în prezent. Lucrarea a fost suspendată de două ori de fostul prefectul al Capitalei, Mihai Atănăsoaei, după ce Primăria a demarat lucrările fără un Plan Urbanistic Zonal aprobat. În final, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat PUZ-ul pentru proiect, iar lucrările au fost reluate în vara lui 2011, înaintându-se ca termen de finalizare luna aprilie 2012.

Câteva luni mai târziu proiectul s-a blocat din nou din cauza lucrărilor la reţelele de electricitate efectuate de Enel. Deşi, constructorii au stat pe loc luni întregi, cât timp proiectul a fost blocat, primăria spune că nu i s-a cerut penalităţi pentru întârzierile înregistrate. 

Între timp, municipalitatea a reluat lucrările la pasajul superateran în paralel cu lucrările efectuate de Enel. Mai mult, a avansat şi un nou termen de finalizare a proiectului: 9 octombrie 2012. Reprezentanții primăriei au precizat că atunci când au început săpăturile pentru pasaj au fost descoperite mai multe rețele edilitare care trebuiau mutate, lucru care a încetinit suplimentar lucrările. Din luna octombrie, când se lucra la devierea rețelelor edilitare, lucrările au fost sistate complet.

În luna decembrie contractul Primăriei Capitalei cu Romstrade a fost reziliat, după ce firma a intrat în faliment, iar Nelu Iordache a fost arestat.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button